VIDEO // EXPLOZIA din centrul Chișinăului: Bărbatul vinovat purta grenada în geantă și nu a vrut să plătească pentru țigări
Potrivit poliției, bărbatul ar mai fi fost judecat anterior. A doua victimă care întâmplător se afla în zonă, încă nu a fost identificată.
„Unul din bărbații decedați a intrat în magazin și a luat aproximativ 10 pachete de țigări, după care s-a îndreptat spre tejghea. La ieșire i s-a cerut să achite, iar el a refuzat și în acel moment, sau din mână, sau din ghiozdanul care-l avea a căzut un obiect explozibil, care a explodat exact la ieșirea din magazinul respectiv. Din informațiile primite de la fața locului puterea obiectului explozibil a fost îndreptată spre strada din adiacentul incidentului unde în acel moment era un bărbat neidentificat, care, la fel, a fost străpuns de elementele explozibilului și a decedat pe loc”, a declarat Alexandru Pînzari, șeful IGP.
În magazin se aflau patru persoane. Nimeni altcineva nu a avut de suferit. Purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blanaru, a declarat mai devreme că o persoană, care s-ar fi aflat de față în momentul exploziei, a chemat ambulanța la domiciliu și a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă, informează IPN.
<br><br><br><br type=”_moz”>