Actualitate

VIDEO/ Femeia care și-a aruncat bebelușul în tomberonul unei curți din Capitală, adusă în fața magistraților: De ce plângeți?

Femeia care și-a aruncat bebelușul în tomberonul unei curți din Capitală, astăzi, 2 august, a fost adusă în fața magistraților, la Judecătoria Ciocana.

Aceasta își ascundea fața cu o hârtie și plângea, în timp ce era adusă de oamenii legii în fața judecătorilor. 

Fiind întrebată de jurnaliști de ce și-a aruncat copilul, ea a refuzat să vorbească.

Vă amintim că în seara zilei de duminică, 31 iulie, într-un tomberon din municipiul Chișinău a fost găsit cadavrul unui nou-născut.

Un boschetar ar fi găsit la gunoi cadavrul unui nou-născut într-o pungă de plastic. Acesta a anunțat localnicii unui bloc din apropiere, iar împreună au chemat imediat poliția.

Individa care și-a aruncat copilul în tomberonul de pe strada Serghei Lazo a fost reținută la 1 august, de oamenii legii în timp ce se deplasa spre Aeroportul Internațional Chișinău având intenția să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Aceasta are 28 de ani și este cercetată penal pentru „Pruncucidere”.

Ulterior, ea și-a recunoscut vina, și riscă pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *