(VIDEO – GALERIE FOTO) Președintele Timofti a fost primit de Iohannis la Palatul Cotroceni
Ceremonia a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, președintele Republicii Moldova a dat onorul Regimentului de Gardă și Protocol.
Din delegația președintelui Klaus Iohannis fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Ion Oprișor, Andrei Muraru, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, Simina Tănăsescu, Laurențiu Ștefan și Sergiu Nistor, secretarul de stat în MAE Daniel Ioniță și șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.
Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri oficiale, după care vor susține declarații de presă.
Nicolae Timofti se va întâlni miercuri și cu premierul Dacian Cioloș și cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
(Știre inițială) În cadrul întrevederii, cei doi demnitari vor discuta despre relaţiile bilaterale şi agenda europeană. Programul întrevederilor va începe la Palatul Cotroceni, unde va avea loc ceremonia oficială de întâmpinare a şefului statului.
Tot astăzi, Timofti şi Iohannis vor participa la un seminar care va avea loc la Biblioteca Universităţii "Carol I". Şeful statului va înmâna distincțiile oferite anterior președintelui Iohannis, secretarului de stat al Ministerului român de Interne, Raed Arafat, și actorului Florin Piersic.
sursa: politics.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!