VIDEO. La Chișinău a fost deschisă OFICIAL Ambasada Regatului Țărilor de Jos. „Avem speranța că vom putea aprofunda și relațiile economice”
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, l-a primit miercuri, 19 aprilie, la Chișinău, pe ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, aflat într-o vizită oficială în țara noastră. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă, Nicu Popescu și Wopke Hoekstra au anunțat despre deschiderea oficială a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău. Ambasador al Regatului Țărilor de Jos în țara noastră va fi Fred Duijn, scrie Ziarul de Gardă.
„Odată cu deschiderea ambasadei Regatului Țărilor de Jos în R. Moldova, dar și statutului nostru de țară care va adera la UE, pot spune cu fermitate că R. Moldova și Olanda nu sunt doar prietene, ci fac parte din aceeași familie de state europene. (…) Odată cu deschiderea ambasadei avem speranța că vom putea aprofunda și relațiile economice. La această etapă în R, Moldova avem peste 150 de companii cu capital olandez, dar evident ne dorim mai multe investiții. Avem un interes clar în dezvoltarea relațiilor cu Regatul Țărilor de Jos în mai multe domenii, inclusiv în domeniul IT, în domeniul agriculturi, energiei regenerabile”, a declarat ministrul Nicu Popescu.
„Astăzi am deschis oficial azi o nouă ambasadă la Chișinău. Sper că acesta va fi începutul unei cooperări și mai strânse dintre țările și națiunile noastre. (…) Suntem pregătiți să vă ajutăm în domeniul economic. suntem convinși că vom contribui la îmbunătățirea climatului de afaceri și la atragerea investițiilor în R. Moldova”, a declarat ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
la ei este dificit de harpashicî?