Internațional

VIDEO. Liderul de la Kiev salută declararea Holodomorului drept genocid de către parlamentul german

Preşedintele Volodimir Zelenski a salutat miercuri parlamentul german pentru adoptarea unei rezoluţiei care a declarat moartea prin inaniţie a milioane de ucraineni în perioada 1932-1933 (Holodomor) drept genocid, informează Reuters și Agerpres.

”Aceasta este o decizie pentru dreptate, pentru adevăr. Şi este un semnal foarte important pentru multe alte ţări ale lumii că revanşismul rus nu va reuşi să rescrie istoria”, a declarat liderul de la Kiev discursul său de seară.

Potrivit AFP, camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, a adoptat miercuri seara cu o largă majoritate o rezoluţie prin care recunoaşte drept genocid foametea provocată în Ucraina în urmă cu 90 de ani de regimul stalinist. Votul în favoarea rezoluţiei a fost susţinut de coaliţia de guvernământ, formată din SPD, Verzi şi liberalii FDP, cărora li s-a alăturat opoziţia conservatoare CDU-CSU. Cele două partide extremiste, Die Linke (stânga) şi Alternativa pentru Germania (AfD, dreapta), s-au abţinut, relatează Reuters.

”Mulţumesc deputaţilor din Bundestag pentru această decizie istorică”, a reacţionat şeful statului ucrainean Volodimir Zelenski pe contul său de Twitter.”Adevărul învinge întotdeauna”, a mai adăugat el.

În perioada 1932 şi 1933, recoltele au fost confiscate în numele colectivizării terenurilor, ceea ce a făcut ca aproximativ 3,5 milioane de ucraineni să fie victimele Holodomorului (exterminarea prin foamete în limba ucraineană).

Rezoluţia adoptată de Bundestag condamnă această foamete, care se înscrie ”în lista crimelor inumane comise de sistemele totalitare care au cauzat dispariţia a milioane de vieţi umane în Europa, în special în prima jumătate a secolului XX”.

Ucraina militează de ani de zile pentru ca Holodomorul să fie recunoscut ca genocid. Rusia neagă categoric o astfel de clasificare, susţinând că marea foamete care a răvăşit Uniunea Sovietică la începutul anilor 1930 a provocat victime nu doar în rândul ucrainenilor, ci şi al ruşilor, kazahilor, germanilor de pe Volga şi al altor popoare.

Menționăm că România, Irlanda şi Republica Moldova se numără printre ţările care au declarat deja Holodomorul drept genocid, aminteşte sursele citate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *