VIDEO. Macron: Contraofensiva armatei ucrainene împotriva forţelor ruse va dura ”câteva săptămâni, chiar luni”
Luni, 12 iunie, președintele Franței, Emmanuel Macron a confirmat că a început contraofensiva armatei ucrainene împotriva forţelor ruse, estimând că aceasta va dura ”câteva săptămâni, chiar luni”, relatează AFP și Agerpres.
”Contraofensiva ucraineană a început în urmă cu câteva zile”, a declarat președintele Macron alături de cancelarul Germaniei, Olaf Scholz şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda la Palatul Elysee.
”Intenţia este să se desfăşoare pe parcursul a câteva săptămâni, chiar câteva luni”, a adăugat el care i-a primit pe liderii german şi polonez în formatul Triunghiului de la Weimar, o platformă pentru reuniuni regulate la vârf între cele trei ţări.
Menționăm că sâmbătă, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunţat că în Ucraina au loc ”acţiuni de contraofensivă şi defensive”, fără a preciza dacă este vorba de contraofensivat majoră pregătită de mai multe săptămâni.
Iar, luni seara, guvernul ucrainean a anunţat că şapte sate au fost recuperate de la ocupanții ruși în sudul şi estul ţării în cadrul acestor operaţiuni.
”Ne dorim” ca această contraofensivă să aibă ”un succes cât mai mare pentru ca apoi să declanşăm o fază de negocieri în bune condiţii”, a subliniat liderul francez.
De asemenea, Emmanuel Macron a confirmat că Franţa va continua să-şi ”intensifice” ajutorul militar acordat Ucrainei.
“Am intensificat livrările de arme şi muniţie, vehicule blindate, de suport logistic”, a amintit el, precizând că, de asemenea, s-a asigurat întreţinerea echipamentelor avariate în cursul luptelor.
”Vom continua conform calendarului pe care i l-am dat (preşedintelui Zelenski) în următoarele zile şi săptămâni”, a mai adăugat şeful statului.
Totodată și cancelarul Scholz a subliniat că Ucraina va fi ”susţinută atâta timp cât va fi necesar” cu tancuri, artilerie, dar şi cu apărare antiaeriană.
”Războiul de agresiune purtat de Rusia este deja un eşec strategic şi geopolitic pentru agresor”, a insistat preşedintele Macron, citat de AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!