VIDEO. Momentul când un bărbat este tamponat de o ambulanță, pe trecerea de pietoni. Victima a decedat pe patul de spital
Un bărbat de 62 de ani a decedat pe patul de spital după ce a fost tamponat de o ambulanță, chiar pe trecerea de pietoni.
Tragicul accident a avut loc în seara de joi, 24 noiembrie, în orașul Bender. Potrivit presei locale, ambulanța se deplasa fără semnal sonor, iar în acel moment bărbatul se deplasa pe zebră, transmite Echipa.md.
Victima a fost dusă de urgență la spital, însă, din nefericire, după câteva ore aceasta a decedat în secția de reanimare.
Milițienii din regiune au analizat imaginile video cu momentul impactului și au ajuns la concluzia că șoferul ambulanței nu a micșorat viteza când s-a apropiat de trecere, și prin urmare nu a observat pietonul.
De menționat că acea trecere de pietoni nu este iluminată, iar victima purta haine de culoare neagră.
Cercetările pe caz continuă.