ActualitateInternațional

VIDEO/ „Nu știu dacă această creatură mai are dreptul la viață”. General rus, acuzat că a dat ordin să fie bombardate orașele de lângă Kiev, deși are rude

Vitali Șkolenko este generalul-maior din armata rusă care a dat ordin să fie bombardate orașele din regiunea Kiev, acuză Oleksandr Gerșun, primarul comunei Tekucea, a informat postul public din Ucraina. Gerșun e rudă cu Șkolenko.

Gerșun a publicat un mesaj video pe pagina de Facebook a Serviciului de Securitate (SBU) din regiunea Cerkasî – „O mărturie pentru întreaga lume a atrocităților comandanților, o confirmare diabolică a declinului militarilor ruși” – în care își acuză ruda de bombardarea sistematică a orașelor din jurul capitalei Ucrainei.

Vitali Șkolenko, originar din Cerkasî, centrul Ucrainei, este comandant adjunct al Armatei a 6-a Leningrad a Forțelor Aeriene și Apărării Aeriene a Districtului Militar de Vest.

Astfel, potrivit rudei sale, generalul-maior ar fi dat personal ordinul de bombardare a orașelor-satelit din jurul capitalei Kiev, precum Bucha sau Irpin.

„Din păcate, sunt una dintre rudele comandantului adjunct. Până de curând, această creatură și-a vizitat patria natală, unde are multe rude, la Irpin, la Kiev sau Golovanevsk”, a transmis Gerșun.

„Probabil că a dat personal ordinele de bombardare a acestor zone. Chiar și în timpul atacurilor, rudele și prietenii săi se aflau în Bucea. Nu știu dacă această persoană mai are dreptul la viață”, a încheiat primarul din Tekucea.

Miercuri, în al doilea oraș din care s-au retras trupele ruse zilele acestea, Borodianka, de lângă capitala Kiev, autoritățile și armata ucrainene descoperă aceleași orori ca în Bucea, unde sute de civili au fost uciși și lăsați pe străzi sau aruncați în gropi comune.

Sursa: Libertatea.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *