Media

(VIDEO) NYT, BBC şi AFP despre contrabanda de uraniu în R. Moldova

"O grupare formată din şase persoane a încercat să vândă 1 kg de uraniu pentru suma de 20 milioane de dolari. Există însă informaţii contradictorii despre cine putea fi cumpărătorul – o ţară africană sau un cetăţean din Africa", anunţă BBC News.

Agenţia AFP îl citează pe reprezentantul MAI Vitalie Briceag, care susţine că patru membri ai grupării sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, unul e originar din Transnistria, iar al şaselea este cetăţean al Federaţiei Ruse. AFP informează că oficialii Afenţiei Internaţionale a Egenţiei Atomice nu au comentat deoacamdată cazul.

"Câteva kilograme de uraniu-235 puteau fi vândute unui cumpărător dintr-o ţară musulmană din Africa. Autorităţile de la Chişinău vor primi suportul experţilor din Germania, Ucraina şi SUA în investigarea cazului", transmite Radio Europa Liberă.   

ZiarulThe New York Times a publicat ieri un articol amplu pe această temă. "Numeroasele rapoarte despre tentativele de contrabandă a materialele radioactive în fostul bloc sovietic ilustrează superficialitatea cu care este păzit arsenalul militar sovietic moştenit", scrie publicaţia. 

Acesta este al doilea caz de contrabandă de Uraniu în R. Moldova. Anul trecut, în luna august, poliţia moldovenească a contracarat o tentativă de comercializare a 1,8 kg de Uraniu 238. Doi dintre vânzători erau ofiţeri de poliţie pensionaţi. 


Timpul.md

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *