Social

VIDEO. O autocisternă din R. Moldova s-a răsturnat în România. „Se intervine pentru blocarea scurgerilor de combustibil”

Joi la amiază, 6 octombrie, o autocisternă, înmatriculată în Republica Moldova se îndrepta spre Vama Albița, iar într-o curbă periculoasă, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, s-a răsturnat, transmite Libertatea.

Patru echipaje de stingere și unul de prim-ajutor au intervenit la fața locului, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. Accidentul s-a produs intrarea în municipiul Huși, în zona Dobrina. Până la sosirea echipajelor de intervenție, șoferul a fost evacuat.

„Din autocisternă se scurg lichide combustibile. Pompierii militari au asigurat zona, au îndepărtat bornele bateriilor și asigură măsurile specifice în astfel de cazuri. Se intervine pentru blocarea scurgerilor de combustibil”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Șoferul autocisternei, un bărbat în vârstă de 47 ani, din Republica Moldova, a fost rănit.

După acordarea primului ajutor, imediat, el a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși.  

Traficul în zonă a fost restricționat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *