Actualitate

VIDEO/ O nouă rundă de negocieri Rusia – Ucraina a început în Turcia. Erdogan a făcut apel la încetarea focului

Negociatorii au fost aşezaţi la o masă lungă, faţă în faţă. Liderul turc li s-a adresat.

„Într-un moment atât de critic, suntem încântaţi să vă urăm bun0venit şi să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea. Îmi doresc ca întâlnirile şi negocierile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru ţările voastre, regiunea noastră şi întreaga omenire”, a precizat Erdogan în discursul de întâmpinare a delegaţiilor ruso-ucrainene.

Erdogan a vorbit despre ”durerea sa profundă”, deoarece conflictul a intrat în a cincea săptămână, şi a precizat că prietenia Turciei cu ambele ţări îl obligă să aibă rolul de mediator”. Depinde de ambele părţi să oprească această tragedie”, a spus el.

El spune că progresul din cadrul negocierilor ruso-ucrainene ar deschide calea pentru întâlnirea celor doi lideri, iar Turcia ar putea găzdui şi această întâlnire.

Erdogan a mai spus că ambele delegaţii de negociatori au ”preocupări legitime”, dar că s-a ajuns la un moment în care negocierile trebuie să aibă ”rezultate concrete”. 

O ”pace echitabilă” nu va avea un învins, iar continuarea conflictului nu aduce beneficii nimănui, a mai subliniat liderul turc.

„Credem că ne aflăm într-o perioadă în care ar trebui să ne aşteptăm la rezultate solide de la negocieri. Puneţi bazele păcii cu directivele liderilor voştri”, a spus el, subliniind că ”o încetare imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor”, a afirmat preşedintele Turciei, potrivit CNN.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *