În această dimineață, 26 iulie, portul Odesa a fost lovit din nou de rachetele rușilor. Una dintre ținte a fost podul de la Zatoka. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a numit pe ruși „teroriști” și a declarat că Rusia a atacat în timp ce oamenii încă dormeau.
„Dimineața. Un sat obișnuit din Zatoka. Oamenii s-au odihnit și au trăit. Doar au trăit. Fără baze, fără trupe. Doar că teroriștii din Federația Rusă au vrut să tragă. Vor fi responsabili pentru tot. Toți. Fiecare „eliberator” care distruge viețile noastre”, a scris liderul de la Kiev pe o pagină de socializare.
De asemenea, liderul ucrainean a publicat și un videoclip, în care arată locuințele distruse, copacii doborâți în urma atacului asupra stațiunii Zatoka. Casele avariate erau cuprinse de fum și flăcări.