Video: Opoziţia rusă se pregăteşte de proteste fără precedent
Solidarnost, una dintre mişcările de opoziţie care fac apel la contestare prin intermediul reţelelor de socializare, a indicat că a primit autorizaţie de la Primăria Moscovei pentru a organiza în Piaţa Bolotnaia, în centrul oraşului, o manifestaţie cu până la 30.000 de participanţi.
Organizatorii doreau iniţial ca mitingul să se desfăşoare în Piaţa Revoluţiei, aproape de Kremlin, dar autorităţile nu au autorizat acolo decât o manifestaţie de 300 de persoane.
Vineri seara, circa 35.000 de persoane îşi anunţaseră intenţia de a participa la acest miting la Moscova, sâmbătă de la 10.00 la 14.00 GMT (12.00-16.00, ora României), potrivit paginii de Facebook a "Manifestaţiei pentru alegeri corecte".
Manifestaţii sunt de asemenea prevăzute în câteva zeci de oraşe din provincie, la Sankt Petersburg, în Ural şi Siberia, pentru a cere anularea acestui scrutin marcat de fraude de amploare, potrivit opoziţiei şi organizaţiilor neguvernamentale.
Această manifestaţie este fără precedent de la sosirea la putere a lui Vladimir Putin în 2000. Premierul şi fost preşedinte (2000-2008) a avertizat manifestanţii, afirmând că exagerările vor fi reprimate "prin toate mijloacele legitime".
Unii lideri ai opoziţiei intenţionează să se adune la Moscova în Piaţa Revoluţiei şi să defileze mai mult de doi kilometri până în Piaţa Bolotnaia.
Consiliul pentru Drepturile Omului de pe lângă preşedintele rus a propus organizarea de noi alegeri legislative, în cazul în care acuzaţiile de fraude se confirmă.
Într-un demers cel puţin original, şeful serviciilor sanitare ruse le-a recomandat opozanţilor să nu participe la aceste mitinguri, care ar favoriza "răspândirea rapidă a virusurilor", pentru a evita o epidemie de gripă.
Elevii de la liceele din Moscova au fost la rândul lor convocaţi la un examen neprevăzut de limba rusă, la ora la care trebuie să aibă loc marea manifestaţie, potrivit unor profesori.
Mii de ruşi manifestează de aproape o săptămână pentreu a contesta rezultatele alegerilor legislative. Circa 1.600 de persoane au fost arestate de poliţie la Moscova şi Sankt Petersburg, în cursul acestor mitinguri.
Misiunea de observatori a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a declarat la Moscova, în urma scrutinului, că a constatat nereguli "frecvente".
Sursa: Mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!