VIDEO // PATRU medici, reținuți în dosarul de corupție de la Institutul Mamei și Copilului
În cadrul cauzei penale, au fost identificate zeci de cazuri de transmitere a banilor de către pacienți angajaților secției. La rândul lor, angajații transmiteau sumele acumulate șefului nemijlocit, iar cel din urmă șefului de secție.
Potrivit CNA, Secția dispune de trei aparate Roentgen şi un tomograf, iar o singură investigație efectuată la unul dintre dispozitivele medicale varia între 200 și 500 de lei per pacient, fluxul zilnic fiind de 30-40 de copii investigați. Astfel, la finele zilei, banii acumulați în urma investigațiilor contra-cost de la cele patru aparate ajungeau la șeful Secției radiologie și imagistică a IMC.
Au fost reținuți pentru 72 de ore șeful secției și un medic radiolog. Alți doi medici rezidenți sunt escortați pentru audieri la CNA. CNA precizează că urmărirea penală este în desfășurare, poate fi un cumul de infracțiuni, de aceea deocamdată nu a fost stabilit ce riscă medicii pentru acțiunile lor.
Sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!