VIDEO: Pe timp de iarnă, pompierii verifică cum îşi încălzesc oamenii casele
Din acest motiv, serviciul de pompieri efectuează zilnic controlul surselor de încălzire în blocurile de locuit din localităţile republicii.
Detaşamentul de salvatori şi pompieri nr.1 din Chişinău monitorizează situaţia în sectorul Ciocana.Conform dispoziţiei de pe 30 ianuarie a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale, inspectorii detaşamentului trebuie să efectueze controale în blocuri de locuit pentru a verifica respectarea regulilor de securitate în utilizarea surselor de încălzire. Deşi sunt doar cinci la număr, inspectorii detaşamentului pompieri din sectorul Ciocana vizitează şi câteva suburbii ale municipiului Chişinău. De obicei, verificarea caslelor vulnerabile la incendii se efectuează împreună cu un asistent social de la primăria localităţii.
Precizăm că de la începutul anului 2012, pe teritoriul republicii, s-au produs 344 incendii în care au decedat 42 persoane, inclusiv 3 copii.
Timpul.md (I.M.)