VIDEO. Percheziții la mai mulți bărbați din Orhei. Ce au depistat oamenii legii
Polițiștii au descins cu percheziții autorizate la domiciile a patru bărbați din Orhei, unde au depistat arme, cartușe și grenade, toate acestea deținute ilegal.
Mai exact, perchezițiile au fost desfășurate în localitățile Step-Soci, Donici și Neculăieuca, de unde au ridicat două arme, 77 de cartușe, 2 grenade de model RGD-5, o grenadă de model F-1 și o bandă cu 51 de cartușe, toate deținute ilegal.
Ulterior, toate obiectele au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Bărbații urmează să fie sancționați conform legislației, pentru păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit și fără acte de proveniență.
Reiterăm, persoana care predă benevol arma de foc, munițiile sau mijloacele explozive pe care le-a păstrat ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravențională.