Media

VIDEO: Poliţia rusă a prins un taximetrist gol puşcă din R. Moldova

În dimineaţa zilei de duminică, poliţia rutieră rusă a avut de furcă cu un taximetrist dement care s-a pornit să gonească pe străzile Moscovei. Acesta nu a reacţionat la apelul forţelor de ordine când a încălcat regulile de circulaţie, ci dimpotrivă, a continuat cursa, deteriorând 17 autoturisme. În cele din urmă, când a fost oprit, poliţia a avut surpriza să vadă la volanul taxiului stă un bărbat gol puşcă. Pus la pământ, taximetristul Vitalie Grodic, în vârstă de 41de ani, nu voia în ruptul capului ca goliciunea să-i fie acoperită, iar apoi a început să cânte imnul Rusiei. 

Originar din R. Moldova, şoferul a explicat că "zbura pe aripile iubirii" pentru a vorbi cu o femeie care nu i-a împărtăşit dragostea. El a recunoscut că a început să se dezbrace când a încercat să fugă de poliţie.  Dacă medicii vor demonstra că bărbatul este psihic normal, atunci el va trebui nu numai să achite o amendă usturătoare şi să plătească despăgubiri pentru autoturismele deteriorate, dar şi să răspundă în faţa instanţei pentru încercarea de opune rezistenţă poliţiei. Mai mult, Vitalie Grodic poate să aibă probleme cu serviciul de migraţie, pentru că adresa domiciliului din Moscova indicată în acte s-a dovedit a fi una falsă. 

Timpul.md

Sursa video: lifenews.ru


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *