Premierul ungar Viktor Orban a declarat în noul său discurs halucinant că statele europene sunt deja în război până la brâu. Și speră că nu vor intra până la gât! E un discurs în care ultimul aliat al lui Putin din Europa preia retorica Moscovei, fără rezerve, potrivit Digi24.
”O mare parte din Europa este deja implicată în acest război.
S-au lăsat atrași în război. Cei care transportă arme sunt parte din război. Cel puțin până la glezne.
Cei care antrenează soldații uneia dintre părți sunt băgați în asta până la genunchi.
Aceia care nu doar antrenează soldați, dar oferă ajutor operațional… Cei care antrenează trupe sunt legați de acest război.
Dacă pentru un an întreg una dintre tabere este finanțată… Nu doar cheltuielile militare, dar și cele guvernamentale. Așa cum face Uniunea Europeană cu 18 miliarde de euro. Asta înseamnă că ești în război până la brâu.
Sper din suflet că Europa să nu se bage în treaba asta până la gât.
Ungaria a reușit să stea deoparte complet de toate astea. Și am reușit să facem asta în ciuda presiunii internaționale.
Punctul nostru de vedere este că un armistițiu trebuie semnat imediat. Trebuie să avem de îndată negocieri de pace și trebuie să găsim pacea”, a declarat Orban.
BaiOrbane !
Sa mori tu ca ase e cum zici ?
Tare mi-e ca se va repeta un 1919 la voi !
Ai pupat în cur Rusia și Ungaria plătește cu 8% mai scump pentru gazul rusesc față de celelalte țări din Europa…băi, cum să fii așa de prost?