Externe

VIDEO/ Președintele Ucrainei a vizitat orașul Nikolaev din sudul țării

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a vizitat orașul Nikolaev din sudul țării, în timpul unei călătorii de lucru în regiune, a informat sâmbătă într-un comunicat biroul său de presă, fără a preciza când a avut loc vizita, transmite Reuters.

„Președintele a inspectat clădirea administrației regionale de stat din Nikolaev, care a fost distrusă în urma unui atac cu rachete al forțelor rusești”, se arată în comunicat.

O rachetă rusească a produs o gaură imensă în clădirea administrației regionale, la sfârșitul lui martie, atacul omorând 37 de persoane.

La începutul lunii martie, rușii au ajuns până la periferia orașului Nikolaev, dar au fost împinse înapoi spre mariginile de est și sud ale regiunii, unde se duc în continuare lupte.

Biroul liderului de la Kiev mai menționează că șeful statului a vizitat de asemenea un spital din Nikolaev și a înmânat mai multe decoratii pentru curaj, inclusiv primarului Aleksandr Senkevici și guvernatorului Vitali Kim, pentru munca lor în timpul acestor patru luni de la declanșarea invaziei ruse.

Nikolaev, oraş portuar şi industrial ce avea înainte de război aproape o jumătate de milion de locuitori, se află în continuare sub control ucrainean, însă este situat aproape de regiunea Herson, ocupată de ruşi, notează AFP. Oraşul rămâne o ţintă a Moscovei, pentru că se află pe drumul spre Odesa, cel mai mare port al Ucrainei, la 130 de km spre sud-vest.

Sursa: Hotnews.ro

Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *