VIDEO. Președintele Ucrainei susține un discurs în Parlamentul European
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski susține un discurs în Parlamentul European (PE) și va participa în calitate de invitat la reuniunea extraordinară a Consiliului European (CE) care se desfășoară 9-10 februarie, la Bruxelles.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel, l-au salutat joi, 9 februarie, pe președintele Volodimir Zelenski la sosirea sa la Bruxelles, transmite Dpa.
„Bine ați venit acasă, bine ați venit la UE”, a scris Charles Michel pe pagina sa de Twitter.
„Bine ați venit la Bruxelles. Vom susține Ucraina în fiecare pas al parcursului ei către Uniune”, a scris și Ursula von der Leyen, șefa CE.
Menționăm că miercuri, Volodimir Zelenski a fost la Londra, unde a obținut din partea Marii Britanii promisiunea pregătirii piloților militari ucraineni pentru folosirea unor avioane de luptă occidentale.
Miercuri seara, liderul de la Kiev a fost la Paris unde s-a întâlnit cu președintele Franței, Emmanuel Macron și cancelarul german, Olaf Scholz, unde a primit asigurări din partea președinților Franței și Germaniei de sprijin militar și umanitar.
De asemenea, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut armament greu și avioane „cât mai curând posibil”.