Social

VIDEO. Se prezentau drept medici, apelau victimele și declarau că rudele lor au suferit în accidente. Unul din membrii grupului – reținut

Bănuiții, trei femei și doi bărbați de naționalitate străină, se dădeau drept medici și contactau victimele aleatoriu cu număr străin, la telefonul fix și, sub pretextul că apropiații lor au produs un accident rutier în urma căruia a avut de suferit o persoană solicitau mijloace bănești pentru achitarea serviciilor medicale.

Grupul este suspectat în opt cazuri de escrocherie, cu un prejudiciu de aproximativ 40.000 de Euro, transmite Echipa.md.

Unul dintre suspecți, un bărbat de 58 de ani, domiciliat în Chișinău, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Ceilalți membri urmează a fi identificați și reținuți.

Pentru infracțiunea comisă, suspecții riscă amendă în mărime de la 42.500 la 67.500 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Acțiunile de documentare au fost efectuate de polițiștii de la Buiucani, sub conducerea Procuraturii, Oficiul Buiucani.

În acest context, vă recomandăm să analizați și verificați veridicitatea informațiilor, datelor și link-urilor pe care le primiți, pentru a nu deveni ținta infractorilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *