Social

VIDEO. Și-a transformat domiciliul în speluncă pentru consumul de droguri: Trei minori, găsiți sub influența substanțelor narcotice

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Leova și-a transformat domiciliul în speluncă pentru consumul de droguri.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat pliculeţe cu masă vegetală de culoare verde cu miros specific asemănător marijuanei, pastile de culoare roz şi verde, masă vegetală uscată, recipiente artizanale destinate pentru consumul stupefiantelor și un pistol cu încărcător, deținut ilegal.

De asemenea, au fost depistaţi trei minori de 16 și 17 ani, vizibil în stare de ebrietate. Proprietarul și minorii au fost supuşi examinării medicale de constare a stării de ebrietate şi naturii ei, fiind confirmat consumul de substanțe narcotice.

Ulterior, obiectele au fost ridicate şi expediate pentru efectuarea expertizei.

Poliția investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor pentru luarea unei decizii legale.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *