CSI / Rusia

VIDEO. Soloviov „foc și pară” după ce rubla s-a prăbușit iar față de dolar: Nenorocita de Bancă Centrală nu ne explică nimic!

Propagandistul favorit al lui Putin, Vladimir Soloviov, a avut un acces de furie în una din emisiunile sale după ce rubla s-a depreciat din nou, ajungând la o paritate de aproape 100 la 1 față de dolar.

„Nenorocita de Bancă Centrală care a alarmat întreaga țară nici măcar nu ne explică de ce naiba cursul de schimb al rublei a sărit atât de mult în sus încât toate țările râd acum de rubla noastră că este una dintre cele mai slabe 3 monede din lume”, a tunat accesta în timpul unuia dintre monologurile sale, potrivit Hotnews.

„Mulțumiri politicii ”geniale” a Băncii Centrale, care disprețuiește atât de mult poporul încât nu îi spune nici măcar un singur cuvânt despre ce face!”, a mai spus el.

Comentariile sale par o referință directă la un articol apărut în agenția Bloomberg miercuri, acesta notând că rubla s-a depreciat cu aproximativ 24% de la începutul anului, „ceea ce o plasează printre cele mai slabe 3 monede ale piețelor emergente, alături de lira turcească și pesosul argentinian”.

Rușii au avut nevoie miercuri de 98 de ruble pentru a cumpăra un dolar, un curs de schimb nemaivăzut din prima lună a invaziei declanșate de Putin în 2022, când s-a prăbușit la un minim istoric.

Situația de acum este una radical diferită față de lunile care au urmat începerii „operațiunii militare speciale”, rubla ajungând în mai 2022 moneda cu cel mai puternic randament din lume după ultimatumul dat de Putin privind achitarea exporturilor energetice rusești în ruble și celelalte măsuri luate de Moscova în vederea întăririi monedei sale naționale.

Banca Centrală a Rusiei ia măsuri pentru a opri deprecierea rublei

Banca Centrală de la Moscova a anunțat miercuri că nu va mai cumpăra valută de pe piața internă pentru restul acestui an într-un efort de a ajuta rubla să își revină după ce aceasta a ajuns la cel mai slab curs de schimb din ultimele 16 luni.

„Decizia a fost luată pentru a reduce volatilitatea piețelor financiare”, a mai declarat banca într-un comunicat remis presei.

Analiștii sunt de părere că deprecierea rublei este o consecință a sancțiunilor occidentale însă unii suspectează și o politică deliberată a Băncii Centrale de la Moscova în condițiile în care Rusia a ajuns să exporte cantități record de petrol către India și China după restricțiile puse pe piețele occidentale.

Slăbirea monedei este unul dintre instrumentele pe care autoritățile unei țări le au la dispoziție pentru încurajarea exporturilor.

În pofida comentariilor lui Soloviov, guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, este considerat un economist reputat.

În 1998 ea a ajuns director executiv al Sberbank, cea mai mare bancă privată din Rusia, la vârsta de doar 35 de ani și a ocupat fără întrerupere diferite funcții de rang înalt în cadrul guvernului rus începând cu anul 2000, când Vladimir Putin a venit la putere.

Se crede că Nabiullina este unul dintre puținii oficiali ruși în care Vladimir Putin are încredere deplină, el numind-o în 2013 în funcția de guvernator al Băncii Centrale a Rusiei după doi ani în care aceasta a fost consilierul său pe probleme economice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *