VIDEO. Taifunul Doksuri face ravagii în China: Autoritățile au închis școlile și fabricile
Vineri, 28 iulie, taifunul Doksuri a ajuns în provincia Fujian din sud-estul Chinei, declanșând ploi torențiale și rafale violente de vânt care au distrus liniile electrice, provocând incendii, au dezrădăcinat copaci și au forțat închiderea școlilor, fabricilor și centrelor comerciale, anunță Reuters.
Menționăm că al doilea cel mai puternic taifun care ajunge în Fujian după cel din 2016 a forțat închiderea școlilor, a întreprinderilor și evacuarea muncitorilor din câmpurile petroliere și de gaze, a anunțat presa de stat.
Potrivit sursei citate, cel mai mult a plouat în Xiamen, Quanzhou și Putian, potrivit Administrației de Meterologie din China (CMA).
„Nimeni din Xiamen nu a mers la muncă în această dimineață. Nu există mașini pe drumuri, iar fabricile și centrele comerciale sunt închise. Cred că oamenii sunt speriați”, a declarat, pentru Reuters, un rezident din Xiamen.
Astfel, în unele zone din orașele afectate există întreruperi în furnizarea energiei electrice și a apei. Numeroși copaci au fost rupți de vânt, iar rețelele electrice care s-au rupt au provocat incendii, scrie Mediafax.
Doksuri, al doilea taifun care atinge China în mai puțin de două săptămâni, se va deplasa spre nord, unde 10 provincii se vor confrunta cu ploi abundente și vijelii, prevăd meteorologii.
De asemenea, în calea sa se află și provincia agricolă Anhui, iar specialiștii se tem pentru culturile de porumb, orez, soia și bumbac.
Taifunul Doksuri a făcut deja ravagii în Filipine și Taiwan.