VIDEO/ Trei ruși au snopit în bătaie barmanul unui restaurant din Spania, după ce a spus: „Sunt ucrainean, Slavă Ucrainei”
Un incident teribil s-a întâmplat într-un restaurant din Torrevieja, Spania. Trei persoane au bătut fără milă un barman ucrainean, după ce le-ar fi spus: „Sunt ucrainean, Slavă Ucrainei”. Din primele informaţii, doi dintre atacatori ar fi ruşi, însă cel de-al treilea ar fi de origine rusă, dar locuise în Ucraina.
Conflictul ar fi avut loc duminică seară, 11 aprilie, în jurul orei 23:30. Trei bărbaţi au intrat în barul Tentaciones şi ar fi vrut să comande alcool, însă patronul le-ar fi spus că nu îi mai poate servi, dat fiind faptul că barul urma să se închidă.
Incidentul şocant a fost surprins de camerele de supraveghere
Inșii au insistat, în ciuda faptului că barmanul le-a explicat la rândul său că nu mai pot face consumaţie. Ruslan Povalîi, în vârstă de 43 de ani, le-a repetat că este timpul să închidă, încercând să îi poftească afară, moment în care ruşii, aflaţi deja în stare de ebrietate, l-au întrebat care e provenienţa numelui său, mai ales după ce i-au auzit accentul.
„Sunt ucrainean, Slavă Ucrainei”, a răspuns Ruslan.
Când au auzit, cei trei au sărit la bătaie. Camerele de supraveghere ale barului au surprins momentul în care ruşii l-au luat la bătaie pe Ruslan cu pumnii până l-au doborât la podea, continuând apoi să-l lovească cu pumnii şi picioarele.
Proprietarul barului și o altă femeie care se afla la faţa locului au încercat să-l protejeze pe barman, dar nu au reuşit să remedieze conflictul. Ruslan s-a ales cu nasul rupt și numeroase vânătăi.
Sursa: Observatornews.ro