CSI / RusiaRăzboiUcraina

VIDEO. Ucraina a atacat cu drone o bază navală rusă în apropiere de Novorossiisk. Moscova susţine că a doborât 13 drone şi în Crimeea

Drone maritime ucrainene au atacat vineri dimineaţa devreme o bază navală rusă în apropiere de portul Novorossiisk de la Marea Neagră, un important centru pentru exporturile ruseşti, dar aparatele au fost distruse de navele de război ruseşti, a declarat Ministerul rus al Apărării. De asemenea, Moscova susţine că a anihilat 13 drone care vizau Crimeea, informează Reuters și News.ro.

Atacul de la portul Novorossiisk, o premieră, a determinat oprirea temporară a mişcării navelor, potrivit Caspian Pipeline Consortium, care operează un terminal petrolier în acest port.

Utilizatorii reţelelor sociale ruseşti au raportat că au auzit explozii şi focuri de armă în apropiere de Novorossiisk vineri dimineaţă.

Dacă se confirmă, acesta ar fi primul atac ucrainean asupra unuia dintre principalele porturi comerciale ale Rusiei.

De asemenea, apărarea aeriană rusă a doborât, vineri dimineaţă, 10 drone ucrainene deasupra Crimeei şi a anihilat alte trei cu ajutorul bruiajului electronic, potrivit agenţiei ruse TASS, care citează Ministerul rus al Apărării.

Compania Caspian Pipeline Consortium, care încarcă ţiţei pe petrolierele din Novorossiisk, spune că portul a interzis temporar orice mişcare a navelor. Consorţiul a precizat că instalaţiile sale nu au fost avariate, iar încărcarea petrolului a continuat pe petrolierele care erau deja ancorate.

Videoclipuri postate pe o comunitate online locală şi difuzate de postul de ştiri online rusesc Astra arată mişcarea navelor chiar în largul coastei, cu zgomotul unor focuri de armă venind din direcţia mării.

Serviciile de urgenţă din Novorossiisk au confirmat informaţiile privind exploziile, iar serviciile de securitate au fost informate, a anunţat agenţia rusă de ştiri RIA.

Portul este unul dintre cele mai mari din Marea Neagră.

Caspian Pipeline Consortium este principalul exportator de ţiţei kazah.

Confruntările din Marea Neagră şi din porturile adiacente s-au intensificat de când Rusia a refuzat luna trecută să prelungească acordul care permitea exportul în siguranţă de cereale din porturile ucrainene. Dronele şi rachetele ruseşti au lovit mai multe instalaţii portuare ucrainene şi silozuri de cereale de la Marea Neagră sau din apropierea acesteia. Rusia a raportat, de asemenea, un atac al dronelor maritime ucrainene asupra navelor sale de război care escortau o navă civilă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *