VIDEO. Un bărbat, reținut de polițiștii din Hîncești: A omorât cu cruzime un pensionar

Un bărbat, suspectat de omorul unui pensionar din Hîncești, a fost reținut de polițiști, anunță serviciul de presă al IGP.
Astfel, potrivit informațiilor prezentate, la data de 27 ianuarie, în jurul orelor 20:30, polițiștii de la Hîncești au fost sesizați precum că, într-un apartament din orașul Hîncești a fost depistat cadavrul unui bărbat cu semne de moarte violentă. În urma investigațiilor preliminare s-a stabilit că victimei de 68 de ani, i-au fost aplicate mai multe plăgi în regiunea feței și a gâtului, transmite Deschide.md.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală întreprinse de polițiști, la 8 februarie, suspectul a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi un cunoscut de-al victimei, locuitor al orașului Hîncești, anterior judecat.
Ulterior, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.