Social

VIDEO. Un bărbat, reținut, după ce a amenințat cu un pistol pneumatic un locuitor al unui bloc de locuit din Capitală. Ce pedeapsă riscă individul

Un bărbat de 35 din Vadul lui Vodă a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi amenințat cu un pistol pneumatic un locuitor al unui bloc din sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Poliției, suspectul nu este la prima abatere de la lege, anterior, acesta a fost judecat pentru jaf și furt.

Conform datelor prezentate, la data de 19 ianuarie, bărbatul se afla în vizită la un cunoscut, iar când pleca, în hol a fost oprit de un locătar în vârstă de 43 de ani care l-ar fi întrebat de ce se află în acest bloc. Ca urmare, acesta ar fi scos o armă și l-ar fi amenințat pe bărbat după care a plecat. Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat și reținut suspectul.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul bănuitului, oamenii legii au ridicat arma cu ar fi fost comisă infracțiunea.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă amendă de până la 37 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau până la 3 ani de închisoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *