Social

VIDEO. Un bloc cu cinci etaje din orașul Șoldănești se poate prăbuși în orice moment: Nu știm în ce stare ne aflăm. Mii frică

Locatarii unui bloc de locuit cu cinci etaje de pe strada Jucov 2 din orașul Șoldănești riscă să se trezească cu tavanele în cap, în orice moment. În timp ce oamenii trăiesc cu frica în sân deja mai mulți ani la rând, autoritățile locale recunosc că știu despre problemă, dar sunt în așteptarea banilor de la Guvern, scrie TVN.md.

RISCĂ SĂ SE DĂRÂME ÎN ORICE MOMENT

Pentru că starea blocului este foarte avariată, locatarii de la etajele patru și cinci au lăsat cheile de la apartamente la vecini și au plecat la gazdă sau la rude.  

„Ultima săptămână mi-a fost mai tare frică, când a început a scârțâi ușile, podul a început așa a crăpa, se auzea cum crapă, scârț, scârț, noaptea mai tare, îmi e frică, toată lumea s-a adresat la primar că iată începe a crăpa mai tare, mai tare și mai tare. Noi nu avem unde trăi, unde să ne ducem, am trăit atâția ani aici, 37 de ani am trăit în casa aceasta. Și acum unde să ne ducem noi, afară, pe drumuri?”, a spus Aliona Tiberci, locatară.

„Acum stau la gazdă cu trei copii și cu frate invalid de gradul 1. Suntem nevoiți pentru că aici vedeți e periculos de trăit. Am scris peste tot și la primărie și de la Guvern au fost. S-au uitat, au văzut tot s-a luat și acolo de la pământ, expertiza s-a făcut și nimeni nimic încă nu spune, nu știm în ce stare ne aflăm”, a mai adăugat Ludimila Cerchesova, locatară.

Lidia Cușnir trăiește la etajul trei. Femeia stă mereu cu bagajele făcute, de frica unui cutremur, sau unei situații excepționale.

„Eu aici trăiesc din 2008, deodată nu erau crăpăturile acestea, pe urmă s-a început din 2012 pe dinafară a crăpa. Se aude cum de sus curge până jos, pietriș, gunoi, nu știu ce, dar curge, eu azi noapte m-am speriat, am sărit în sus. Bagajul șade, tot șade cum se zice să ies din casă, mă tem, mă tem”, a adăugat ea.

Primarul orașului spune că acum primăria actualizează devizul de cheltuieli, proiectul tehnic și este în căutarea unui loc pentru ca omenii să trăiască, atât timp cât vor fi efectuate lucrările de renovare. 

„Avem promisiunea că în luna ianuarie ni se vor aloca 7 – 8 milioane de lei pentru lucrări de consolidare. Dacă noi solicităm suma totală de 13 milioane, în suma asta o să intre și reparațiile interne și rețelele inginerești, tot ce ține de schimbarea sistemului de canalizare, de apeduct, gaz și altele, dar dacă ni se oferă numai prima parte, înseamnă că după ce se consolidează locatarii cu forțe proprii ar trebui să-și facă reparațiile în interior”, a declarat Alexandru Tinică, primarul orașului Șoldănești.

Cu toate acestea, Alexandru Cogălniceanu, inginerul din cadrul primăriei susține că suma pentru consolidarea clădirii ar putea fi mult mai mare.

„Situația este critică, locatarii nu pot să mai trăiască pentru că sunt deformări, sunt cedări în construcțiile importante, deci este periculos ca cineva să trăiască în această scară. Dacă dă un cutremur s-ar putea să fie timp foarte scurt. Acum au crescut prețurile la materialele de construcții, la servicii, dacă divizul este actualizat la prețurile de azi, la părerea mea s-ar putea să nu ajungă aceste resurse financiare”, inginerul constructor.

În prima scară a blocului de pe strada Jucov 2 mai locuiesc 7 familii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *