Externe

VIDEO. Un canal american l-a numit pe Joe Biden ”dictator în devenire” în ziua în care Trump a fost inculpat

Canalul american de televiziune preferat de conservatori, Fox News, l-a numit marţi seara, pe Joe Biden un ”dictator în devenire”, generând comentarii batjocoritoare şi indignate, în timp ce rivalii CNN şi MSNBC au ales să nu transmită în direct discursul lui Donald Trump după inculparea istorică a acestuia, informează Agerpres.

Această discrepanţă în mediatizarea evenimentului este o nouă ilustrare a polarizării climatului politic din Statele Unite, un fenomen care nu mai este o noutate şi de la care canalele de ştiri nu fac excepţie.

”Dictatorul în devenire vorbeşte la Casa Albă după ce a obţinut arestarea rivalului său politic”, se putea citi pe burtiera Fox News cu puţin înaintea orei 21:00 (01:00 GMT miercuri), când ecranul era împărţit în două, găzduindu-i astfel pe Joe Biden, care vorbea de la Casa Albă, şi pe Donald Trump, care se exprima în faţa susţinătorilor săi de pe unul din terenurile sale de golf din New Jersey.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Fox News a spus că mesajul de pe burtieră ”a fost scos imediat şi acest lucru a fost rezolvat”.

”Nu a fost corect”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, adăugând că nu doreşte să zăbovească prea mult timp acestei chestiuni, chiar dacă ”sunt, probabil, 787 de milioane de lucruri pe care le-aş putea spune despre acest subiect”. O aluzie transparentă la suma de 787,5 milioane de dolari pe care Fox News a fost de acord să o plătească în aprilie unei companii de aparate electronice de vot, Dominion Voting Systems, pentru a evita un proces de defăimare cu risc ridicat în legătură cu modul în care a reflectat alegerile prezidenţiale din 2020.

Mesajul de pe ecranul Fox News îl reflecta direct pe cel al lui Donald Trump, care miercuri a împlinit 77 de ani. ”Când îţi arestezi principalul adversar politic, nu mai suntem o democraţie”, a declarat fostul preşedinte după apariţia sa la tribunalul federal din Miami.

El a pledat nevinovat în cazul celor 37 de capete de acuzare în cazul documentelor secrete de la Casa Albă, inclusiv informaţii confidenţiale despre arme nucleare pe care este acuzat că nu le-ar fi returnat la Arhivele Naţionale după încheierea mandatului său. Fostul preşedinte a fost acuzat de ”reţinerea ilegală a informaţiilor de securitate naţională”, ”obstrucţionarea justiţiei” şi ”mărturie falsă”.

Mesajul care a stârnit o mulţime de comentarii pe reţelele de socializare a apărut la ”Fox News Tonight”, o nouă emisiune la o oră de maximă audienţă, care a înlocuit-o pe cea a fostului star de televiziune Tucker Carlson, cunoscut pentru poziţiile sale radicale şi pentru aplecarea sa spre anumite teorii ale conspiraţiei. De la plecarea, la sfârşitul lunii aprilie, în contextul înţelegerii pe cale amiabilă cu Dominion Voting Systems, a acestui personaj devenit de neevitat în universul mediatic conservator, audienţa Fox News a scăzut în acest interval orar.

În ceea ce îl priveşte, CNN a decis marţi seara, la fel ca MSNBC, să nu transmită în direct discursul lui Donald Trump, după ce relatase abundent despre inculparea sa,”pentru că, sincer, spune o mulţime de lucruri care nu sunt adevărate şi care, uneori, sunt potenţial periculoase”, a explicat telespectatorilor jurnalistul Jake Tapper.

Confruntat, de asemenea, cu o scădere a audienţelor, CNN a fost criticat pentru că a difuzat pe 10 mai o emisiune în direct cu Donald Trump, o sesiune de întrebări şi răspunsuri în timpul căreia fostul preşedinte a multiplicat provocările şi ştirile false despre alegerile prezidenţiale din 2020, despre care acesta pretinde că au fost trucate, în faţa unor susţinători ai poziţiei sale. Emisiunea a fost prost primită pe plan intern şi a grăbit plecarea, pe 7 iunie, a CEO-ului CNN deja contestat Chris Licht. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Si voi, mizeriilor de la gazeta de perete timpul, sunteti la fel ca Fox News, interesele sponsorilor le depasesc pe cele ale cetatenilor.
    Alinierea la caldararul aurist si diana, cea sosoaca.

  2. Acesta nu e jurnalismn nemernicilor.
    Cand oponentul politic este haituit prin justiție 7 ani în baza de falsuri demonstrate în instanță cum se numește?
    Când oponentul politic, fost președinte, este acuzat în baza unei legi din 1917, scrisa pentru lupta cu spionii, pentru exact același acte comise înainte de TOȚI președinții și care nu pățit nimic, deci este precedent; Cum se numește? SUA este ferm în mâinile unei camarilei neomarxiste globaliste, iar voi cu așa fițuici vă numiți autointitulat jurnaliști?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *