Social

VIDEO. Un nou șantaj cu poze intime. Un individ a lăsat o tânără de 24 de ani fără 2.300 de euro și 3.000 de lei

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Direcției generale urmărire penală a IGP, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au documentat acțiunile de șantaj ale unui bărbat care amenința o femeie cu răspândirea unor informații defăimătoare. Acesta a deposedat-o de mii de lei și euro, transmite Echipa.md.

Suspectul de vârstă de 27 de ani a ajuns în vizorul polițiștilor după ce victima, o tânără de 24 de ani, a sesizat ofițerii de investigație.

Bănuitul a convins partea vătămată să-i transmită poze cu caracter intim, iar ulterior a solicitat și primit cu împrumut de la ea 3000 de lei și 2300 de euro.

Ulterior, când victima a solicitat restituirea banilor, suspectul i-a expediat o poză cu caracter intim în care apare fata, comunicându-i că nu mai are datorii față de ea, iar în cazul în care o să insiste pe restituirea datoriei, va expedia pozele respective actualului ei prieten.

La cererea victimei de a-și primi banii s-a alăturat și actualul ei prieten, care în rezultatul conversației cu suspectul a fost amenințat cu răfuiala fizică și moartea.

La 20 februarie, polițiștii și procurorii, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” a IGP, au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, unde au fost depistate și ridicate obiecte și probe ce demonstrează implicarea acestuia.

Ulterior, bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de săvârșirea infracțiunii de șantaj, riscă închisoare de până la 5 ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *