VIDEO. Un sârb expulzat din România sub acuzația că spiona bazele militare pentru serviciul secret rus GRU a stat în primele rânduri la discursul lui Putin
Bratislav Živković, un cetățen sârb expulzat din România în 2017 după ce SRI l-a acuzat că spiona bazele militare din Dobrogea pentru serviciul rusesc de informații GRU a fost observat marți, 21 februarie, în primele rânduri ale sălii în care Vladimir Putin și-a susținut discursul, transmit două publicații din Serbia și Croația.
Astfel, Živković a apărut printre alți înalți oficiali ruși la discursul pe care Vladimir Putin l-a susținut la un an după ce Rusia a invadat Ucraina.
Bratislav Živković (47 de ani) este liderul unei grupări paramilitare și fost combatant în Kosovo, dar și în estul Ucrainei, unde a luptat alături de trupele ruse care au invadat Donbas în 2014. Este fost militar sârb și liderul cetnicilor, o grupare paramilitară care își spune „Armata Iugoslavă din Patrie”, foarte activă în războiele din spatiul ex-iugoslav.
În 2017, Živković a venit pentru prima dată în România în luna mai, potrivit informațiilor furnizate la acel moment de autoritățile române. Ulterior, a mai făcut cinci vizite în zona Constanței.
El a documentat baza româno-americană de la Mihail Kogălniceanu și instalațiile radar amplasate de-a lungul coastei. El a marcat pozițiile GPS ale acestora. Curtea de Apel București l-a declarat indezirabil în România timp de 15 ani.
Vezi aici imagini video cu Bratislav Živković.