Social

VIDEO. Un tânăr din Bălți, reținut pentru 72 de ore: A furat mai multe locuințe din orașul Florești

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din orașul Bălți a fost reținut de oamenii legi, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi din locuințe din orașul Florești. Menționăm că acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior, fiind judecat pentru infracțiuni de furt și escrocherii.

Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că acesta pătrundea  în locuinţe prin forţarea geamurilor din termopan, când stăpânii nu erau acasă, de unde sustrăgea sume de bani, bijuterii din aur şi alte lucruri de preţ, potrivit Nordnews.

Tânărul ar avea la activ cel puțin 3 furturi, săvârșite timp de o lună pe teritoriul orașului Florești. 

Paguba provocată victimelor se ridică la 350 000 de  lei.

Astfel, ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație ai INI și polițiștii din Florești, sub conducerea Procuraturii Florești, suspectul a fost identificat și reținut.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, în municipiul Bălți, polițiștii au depistat și ridicat: bani în valută națională și euro, bijuterii din aur și alte metale prețioase, telefoane mobile, cartele Sim, stick-uri pentru stocarea informației, cuțite de luptă, cătușe, cagule, înscrisuri de ciornă.

Bănuitul fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul IP Bălți.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *