Social
VIDEO. Un tânăr din Florești, reținut de polițiștii Capitalei: Ar fi furat bunuri în valoare de peste 80 de mii de lei
Un tânăr în vârstă de 26 ani, originar din Florești, a fost plasat în arest pentru 30 de zile după ce ar fi furat bunuri din 6 locuințe în comunele Bubuieci și Tohatin. Prejudiciul cauzat se ridică la 80 700 de lei.
Acesta ar fi acționat în perioada lunilor septembrie-octombrie. Pe timp de zi a pătruns în locuințe prin forțarea geamului de termopan, de unde a sustras bijuterii din aur, tehnică, parfumuri de brand, transmite Nordnews.
Astfel, în urma acțiunilor întreprinse de polițiștii sectorului Ciocana, suspectul a fost identificat și reținut. Asupra lui a fost depistat un rucsac în care se aflau mai multe șurubelnițe și mănuși.
În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția.
Conform legislației în vigoare, el riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!