VIDEO. Veteranii războiului de pe Nistru cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova. Valentin Botezatu: „Am trăit iadul de pe pământ. Cele trei zile mi-au părut o eternitate”
„Numai nu-l loviți. Scuipați-l! Și iată ei toți treceau și mă scuipau”. Sunt amintirile amare ale lui Valentin Botezatu, unul dintre veteranii războiului de pe Nistru, locotenent-colonel de poliție, în rezervă, cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”.
Până la începutul războiului de pe Nistru din 1992, Valentin Botezatu a fost inspector superior al poliției judiciare din cadrul comisariatului de poliție Grigoriopol, scrie Ziarul Național.
Veteranul, care a apărat cu arma în mâini independența Republica Moldova, își amintește cu lacrimi în ochi ziua de 13 martie 1992, ziua în care viața sa a luat o întorsătură dramatică, a fost capturat chiar în curtea propriei case și ținut ostatic, într-un subsol, timp de câteva zile.
„Am trăit iadul pe pământ. Cele trei zile mi-au părut o eternitate. Credeam că viața mea se oprește la 36 de ani”, rememorează el într-un interviu realizat în cadrul campaniei de conștientizare a importanței istorice a războiului de independență, lansată de Ministerul Afacerilor Interne în luna martie 2023, când s-au împlinit 30 de ani de la declanșarea războiului de la Nistru în care ostașii R. Moldova au luptat contra separatiștilor transnistreni susținuți militar de Rusia.
A fost salvat din captivitate de către oamenii din localitatea Hlinaia. Soția sa a mobilizat 50 de femei împreună cu copiii lor și au mers la unitatea militară unde le-au cerut militarilor ruși să-l elibereze pe Valentin.
„Tremuram când am fost eliberat… tremuram și gata”, este fraza scurtă rostită de Valentin Botezatu, dar îmbibată cu atât de multă durere.
„Trebuie să fim pregătiți că cineva va vrea ceva de la noi, va vrea să vină în locul nostru și pentru asta trebuie să fim pregătiși atât moral, cât și fizic și… trebuie să fim pregătiți să ne jertfim”, este convins astăzi Valentin Botezatu.