Social

VIDEO. Vindea substanțe interzise pe internet. Un tânăr din Capitală, reținut de oamenii legii

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Capitală ar fi pus la cale o afacere online cu droguri sintetice. Acesta este bănuit că ar fi vândut substanțele interzise pe internet, prin intermediul aplicației Telegram.

Tânărul a fost filat de oamenii legii timp de două luni, timp în care au fost acumulate probe care ar demonstra activitatea infracțională a acestuia. Mai exact, s-a stabilit că bărbatul este membru al unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor în mediul online, scrie Echipa.md.

Acesta avea rol de depozitar curier, iar funcția sa ar fi fost de a prelua drogurile din ascunzișuri, divizarea în doze mai mici și distribuirea lor pe teritoriul capitalei și raionului Orhei.

Astfel, oamenii legii au reținut în flagrant tânărul în moment ce plasa substanțele narcotice în ascunzișuri, iar ulterior pe numele acestuia a fost emis un mandat de arest pe un termen de 30 de zile.

Totodată au fost efectuate și percheziții la domiciliul suspectului. Aici, ofițerii Antidrog și procurorii au găsit și ridicat 850 de grame de substanță asemănătoare drogurilor de tip PVP, pachețele zip-lok, un cântar de mici dimensiuni, precum și carduri bancare și un telefon mobil.

Potrivit oamenilor legii, valoarea totală a drogurilor sintetice scoase din circuit este de circa 450 de mii de lei.

De menționat că, acest tip de drog este extrem de periculos pentru sănătate și viață, provocând un efect negativ asupra persoanei consumatoare, stări agresive, halucinații și dependență puternică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *