VIDEO. Zboruri suspendate în UK, din cauza ninsorii. Un român și-a rupt pașaportul de nervi că nu poate ajunge acasă
Zăpada a venit cu probleme în Marea Britanie! Toate zborurile au fost suspendate în noaptea de duminică spre luni, pe aeroportul Stansted din Londra.
Ninsorile abundente au dus la închiderea pistei principale. În plus, din cauza vremii, au fost anulate curse, ori au fost înregistrate întârzieri mari și pe aeroporturile Heathrow și Gatwick, transmite Știrileprotv.
Mai mulți români au rămas blocați pe aeroportul Luton iar un avion care ar fi trebuit să ajungă la Cluj-Napoca în noaptea trecută a fost amânat din cauza ninsorii.
Oamenii au așteptat întreaga noapte pe aeroport și au dormit pe scaunele din sălile de așteptare.
Nemulțumit că nu se poate întoarce acasă, un român și-a rupt pașaportul, după ce s-a certat cu angajații din aeroport, relatează Ziarul de Cluj.
roman lipsit de intelepciune.rusinea natiunii
Sa judeci pe cineva nu inseamna ca esti mai intelept, vasilee. Probabil omul era, se vede, f. nervos.