CSI / RusiaRăzboiUcraina

VIDEO. Zelenski: „Am reuşit să readucem în Ucraina încă 44 de persoane aflate în captivitate la ruşi”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că alte 44 de persoane aflate în captivitate din ruşi au fost readuse în Ucraina, dintre care doi civili, astfel că numărul total al ucrainenilor eliberaţi din captivitatea rusească se ridică la 2.279, de când a început războiul, relatează News.ro. De asemenea, el s-a referit şi la discuţiile cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, afirmând: „Acum există oportunitatea de a da un nou impuls relaţiilor noastre – Ucraina şi China. Există oportunitatea de a folosi influenţa politică a Chinei pentru a restabili puterea principiilor şi regulilor pe care pacea ar trebui să se bazeze”.

„Am reuşit să readucem în Ucraina încă 44 de persoane aflate în captivitate la ruşi. Cei mai mulţi sunt soldaţi. Din diferite direcţii. Printre ei sunt apărători ai Azovstal şi ai Mariupolului, ai altor oraşe din regiunile Doneţk, Herson, Harkov… Cei mai mulţi sunt soldaţi şi sergenţi. Unii sunt ofiţeri. Doi dintre ei sunt civili”, a afirmat președintele Zelenski, în mesajul transmis miercuri seară.

Totodată, liderul de la Kiev a explicat că sunt categorii de prizonieri a căror readucere în ţară este dificilă, între care şi civilii.

„Ne amintim de toată lumea. Şi chiar dacă nu există informaţii exacte despre o anumită persoană, despre ce s-a întâmplat cu ea sau unde ar putea fi, tot este căutată şi se verifică totul pe cât de mult se poate. Ucraina trebuie să îşi aducă înapoi toţi oamenii”, a spus preşedintele ucrainean, mulţumindu-le celor implicaţi în aceste schimburi.

„Desigur, le sunt recunoscător războinicilor de pe linia frontului care reumplu fondul de schimburi. Fiecare prizonier de război rus este o oportunitate de a face schimb cu oamenii noştri. În total, 2.279 de ucraineni au fost readuşi din captivitatea rusească în timpul războiului la scară largă”, a punctat Volodimir Zelenski.

„Există oportunitatea de folosi influenţa politică a Chinei”

El a adăugat că a discutat cu preşedintele Chinei, fiind o discuţie „lungă şi destul de raţională”.

„De obicei se spune că astfel de conversaţii deschid oportunităţi. Acum există oportunitatea de a da un nou impuls relaţiilor noastre – Ucraina şi China. Există oportunitatea de folosi influenţa politică a Chinei pentru a restabili puterea principiilor şi regulilor pe care pacea ar trebui să se bazeze. Ucraina şi China, ca şi majoritatea vasă a lumii, sunt interesate în mod egal în puterea suveranităţii naţiunilor şi integrităţii teritoriale… În conformitate cu principalele reguli de securitate, în special inadmisibilitatea ameninţărilor cu arme nucleare şi proliferarea armelor nucleare în lume. Suntem interesaţi în mod egal în a ne asigura că situaţia din jurul centralei nucleare de la Zaporojie este în sfârşit securizată complet şi că centralele electrice nucleare nu mai sunt folosite vreodată în scop militar, adică exact tipul de folosinţă cinică pe care Rusia încearcă să o transforme în normă”, a arătat Volodimir Zelenski.

El a menţionat că a auzit de la liderul chinez cuvinte de sprijin pentru iniţiativa cerealelor de la Marea Neagră.

„Desigur, o parte esenţială a conversaţiei a fost despre viziunile noastre privind modalităţile de a restabili o pace justă. Am prezentat Formula de Pace Ucraineană, punctele sale exacte. Am căzut de acord să continuăm comunicarea”, a afirmat liderul ucrainean.

„Radiaţiile nu ţin cont de graniţele de stat, la fel ca Rusia”

Președintele Zelenski a menţionat că a participat la o conferinţă de la Roma dedicată reconstrucţiei Ucrainei, dar şi că a avut o discuţie separată cu premierul italian Giorgia Meloni, principala temă vizând cooperarea în domeniul apărării şi sprijinul pentru luptătorii ucraineni.

„În aceste zile, lucrăm împreună cu partenerii noştri pentru a coordona activităţile de apărare şi aprovizionare. Este foarte important pentru Ucraina ca toată lumea care lucrează cu noi pentru a apăra libertatea să înţeleagă clar ce perspective are puterea noastră şi ce putem face. Cu cât mai bine ne înţelegem unii pe alţii, cu atât mai uşor este să lucrăm pentru o victorie comună”, a adăugat el.

Preşedintele Ucrainei a mai spus că a discutat cu directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

„Comemorarea dezastrului de la Cernobîl este ziua potrivită să le amintim tuturor în lume cât de fragilă este siguranţa noastră. Şi cu atât mai mult cu cât ameninţarea unei catastrofe radioactive la centrala nucleară de la Zaporojie, creată artificial de Rusia, planează în fiecare zi şi în fiecare minut de mai bine de un an deja. Doar controlul complet al Ucrainei asupra centralei de la Zaporojie poate restabili siguranţa deplină nu doar pentru ţara noastră, cât şi pentru întreaga Europă şi întreaga lume. Radiaţiile nu ţin cont de graniţele de stat, ca şi Federaţia Rusă. Şi doar conformarea deplină la reguli poate garanta siguranţa”, a subliniat Zelenski.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *