Actualitate

VIDEO / Ceslav Ciuhrii: „Astăzi nu avem o altă investiție mai sigură decât în imobiliare”

Piața imobiliară din Republica Moldova își va reveni în scurt timp, chiar dacă acest lucru se va întâmpla treptat și, la început, cu mai puține vânzări de apartamente și case decât înainte de 24 februarie. Dezvoltatorul imobiliar Ceslav Ciuhrii a vorbit în cadrul ultimei emisiuni Business UP, de la TV8, despre situația de pe piață, posibilitatea scăderii sau creșterii prețurilor la locuințe, semnele revenirii la normalitate și investiția în imobile.

Ciuhrii consideră că situația actuală nu poate fi comparată cu criza imobiliară din anul 2008. “Atunci oameni nu cumpărau pentru că erau împovărați cu credite și nu aveau bani. Astăzi oamenii au bani, doar că le este frică să-i cheltuie. Avem mai degrabă o stagnare, nu o descreștere a pieței imobiliare, o perioadă în care oamenii se tem să scoată banii din buzunar”, a spus dezvoltatorul.

El consideră, piața își va reveni, treptat, însă prețurile la locuințe nu vor scădea, ba dimpotrivă, vor crește.

„Creșterea prețurilor la apartamente se datorează inflației și creșterii prețurilor la materia primă, la materialele de construcții. Foarte mulți constructori și dezvoltatori au avut stocuri de materie primă și asta le-a permis să meargă un timp cu prețurile vechi. Posibil că unii din ei, fiind presați de situație, vor mai scoate la vânzare un număr foarte mic de apartamente sau case la prețuri mai mici, dar majoritatea vor ține prețurile, pentru că atunci când ai niște costuri mari, n-ai cum să vinzi sub sinecostul construcției”, a explicat Ciuhrii.

Totodată, el a atras atenția că deși se observă o ușoară tendință de revenire a prețurilor la unele materiale de construcții care s-au scumpit puternic după 24 februarie, cum ar fi metalul sau lemnul, acestea nu vor coborî mult, dar în schimb se vor stabiliza.

Cu toate acestea, Ciuhrii este de părere că imobiliarele rămân, la moment, cea mai sigură investiție.

Atunci când este o inflație de peste 20 de la sută, înseamnă că 20 la sută din bani se vor pierde. Și singura soluție este să investești banii. Astăzi nu avem nicio investiție mai sigură decât investiția în piața imobiliară. Și aici mă refer nu doar în R. Moldova. Nu pot să dau sfaturi, dar spun cum aș face eu: dacă aș avea bani pe care încă nu i-am investit, i-aș investi în imobile”, a spus dezvoltatorul.

Dezvoltatorul imobiliar îi sfătuie pe cetățenii care au locuințe de vânzare să aibă răbdare și să nu intre în panică. „Am mai trăit așa perioadă și am văzut că atunci când suntem disperați să vindem sub prețul costului, nu trebuie s-o facem. Să avem multă răbdare și încredere în ziua de mâine”, i-a îndemnat Ciuhrii.

Ceslav Ciuhrii este un antreprenor și investitor cu afaceri în imobiliare și farmaceutică în R. Moldova și România. Cel mai recent proiect al său este ”Satul German”, un cartier de tip european, cu suprafață de 800 mii mp, pe care îl construiește la ieșirea din Chișinău, pe bulevardul Dacia. Este considerat cel mai mare proiect imobiliar din ultimii 30 de ani în Republica Moldova. Va avea 38 de blocuri de până la cinci etaje și 800 de vile, construite conform celor mai înalte standarde europene de eficiență energetică, școală și grădiniță moderne, spital, centru de fitness, centru comercial etc.

Sursa: Ziarulnational.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *