Viitorul summit al NATO va avea loc în 2017, la Bruxelles
Stoltenberg a confirmat astfel o informație difuzată anterior sâmbătă de Ministerul de Externe belgian potrivit căreia NATO ar putea organiza un summit informal în 2017, atunci când Alianța Nord-Atlantică ar urma să se mute într-un nou sediu.
”Belgia este pregătită să găzduiască un summit al NATO în 2017, cu ocazia inaugurării noului cartier general”, notase Ministerul de Externe belgian pe Twitter.
Reuniunea la nivel înalt ar prilejui întâlnirea liderilor europeni cu viitorul președinte al Statelor Unite, care va fi ales la scrutinul din noiembrie acest an, a menționat, la rândul său, premierul belgian Charles Michel.
Deși data exactă a summitului informal al NATO de anul viitor nu a fost încă stabilită, ministrul de externe belgian Didier Reynders a spus că pregătirile în acest sens sunt în desfășurare.
Summiturile NATO au loc în general o dată la doi ani, locul desfășurării alternând între țările membre ale organizației. La Summitul desfășurat vineri și sâmbătă la Varșovia, s-a menționat numele Turciei ca posibilă gazdă a summitului din 2018.
Lucrările de construire a noului sediu al NATO, care se va afla vis-a-vis de cel actual, au fost lansate în 2010 și ar urma să se încheie la începutul anului viitor. Pentru ridicarea noului sediu a fost alocat inițial un buget de 750 de milioane de euro, dar este de așteptat ca factura finală să fie mai mare.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!