Internațional

Viktor Orban agită apele din nou în Ardeal. „Declarația cu privire la autonomia din Transilvania este actuală”

Potrivit lui Katalin Szili, însărcinatul prim-ministrului ungar, Viktor Orban, Declaraţia de la Cluj, un document de importantă majoră, care a formulat cererea de autonomie a maghiarilor din Transilvania, chiar şi după 30 de ani este de actualitate şi în prezent.

Katalin Szili, însărcinatul prim-ministrului ungar Viktor Orban, a anunţat într-un comunica, că Declarația de la Cluj, document prin care a fost formulată prima cerere de autonomie a maghiarilor din Transilvania, este de actualitate şi în prezent.

Mai exact, în comunicatul remis, marţi, agenţiei ungare de presă MTI, Katalin Szili a subliniat că Declaraţia, adoptată la data de 25 octombrie 1992, care abordează problema naţională, poate fi considerată chiar un crez al maghiarilor din Transilvania, dar, datorită valorilor universale naţionale şi minoritare pe care le conţine, poate fi şi un manifest pentru orice altă comunitate maghiară din afara garnițelor Ungariei, din Bazinul Carpatic.

Problema minorităților naţionale reprezentă provocări politice şi sociale serioase şi astăzi

Din păcate, „putem menţiona şi experienţe amare ale minorităţilor naţionale şi evenimente tragice din trecutul recent, atât în lume, cât şi în regiunea noastră. Aşadar, problema minorităţilor naţionale a reprezentat provocări politice şi sociale serioase nu doar în anii ’90, şi nu doar în România, ci chiar şi astăzi”, a explicat însărcinatul prim-ministrului ungar.

Katalin Szili a citat din Declaraţia de la Cluj, în care se afirmă, printre altele, că maghiarii din România nu doresc să se desprindă sau să emigreze de pe meleagurile natale, dar nici nu doresc să se asimileze în naţiunea română, pentru că maghiarii din România, în calitate de subiect politic, sunt un factor constitutiv al statului, un partener egal al naţiunii române şi, prin urmare, sunt la fel de responsabili pentru viitorul lor ca orice alt cetăţean.

Ce s-ar putea întâmpla dacă condițiile de bază ale minorităților din Transilvania ar fi diminuate

Potrivit însărcinatului prim-ministrului ungar, aceste declaraţii sunt în profundă concordanţă cu actualele valori civice europene, cu drepturile universale ale omului, şi speră, şi cu priorităţile Uniunii Europene. Acestea sunt condiţiile de bază pentru supravieţuirea maghiarilor din Transilvania, dar, dacă sunt diminuate, ar putea începe emigrarea, deficitul demografic sau asimilarea, a subliniat Katalin Szili.

În comunicat se mai precizează că, la trei decenii de la Declaraţia de la Cluj, cooperarea din Transilvania a dat ca rezultat reprezentarea tuturor celor trei partide maghiare în Parlamentul României, iar pachetul de legi privind minorităţile din România se află deja în pregătire, ceea ce ar putea oferi un nou cadru pentru problema naţională din Transilvania.

În plus, sprijinul pentru comunităţile maghiare rămâne o prioritate absolută pentru Guvernul ungar, chiar şi în această perioadă încărcată, a adăugat Katalin Szili, potrivit celor relatate de hirado.hu.

Sursa: Evz.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *