Internațional

Viktor Orban anunță că va semna un nou acord cu Rusia pentru livrarea de gaze înainte de finalul verii

Ungaria se așteaptă ca un acord privind suplimentarea livrărilor de gaze naturale rusești să fie semnat în această vară. Despre aceasta a anunțat vineri premierul ungar Viktor Orban la un post public de radio, relatează Reuters.

Cele două țări au început deja discuțiile privind achiziționarea a 700 de metri cubi de gaze rusești de către Ungaria în plus față de volumul asigurat prin contractele pe termen lung semnate între Moscova și Budapesta.

„Ungaria va avea destul gaz”, a declarat Orban. „Negociem cu rușii să cumpărăm încă 700 de milioane de metri cubi de gaz – această înțelegere poate fi făcută în această vară – și apoi vom fi în siguranță.”

Astfel, potrivit datelor companiei Gas Infrastructure Europe, rezervele de gaze naturale ale Ungariei sunt ocupate în proporție de 50%, ceea ce acoperă doar 29% din consumul anual al țării.

Menționăm că Ungaria a păstrat o relație „pragmatică” cu Moscova de când Rusia a declanșat război în Ucraina, ceea ce a creat tensiuni cu unii dintre ceilalți membri UE care au adoptat o atitudine mult mai dură față de ruși.

Ungaria este dependentă de gazele rusești în proporție de 85% și de nenumărat ori se opune ferm sancționării importurilor de gaze din Rusia.

În urma unui acord pe 15 ani cu Gazprom, Ungaria primește 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an prin gazoductele care traversează Bulgaria și Serbia și încă 1 miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *