Vînaga şi-a reparat încă o greşeală, transferând procedura de executare în gestiunea altui executor, după competența teritorială, după cum prevede legislaţia în vigoare. Iar în octombrie, la Judecătoria sectorului Râșcani, mun. Chişinău, va avea loc prima ședință de judecată în procesul pornit la cererea subsemnatului contra Inspectoratului Național de Patrulare, în privința abuzului în serviciu săvârșit de către doi poliţişti contra mea și a fotografului Ramin Mazur, în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2014.
Amintesc şi voi aminti în continuare ori de câte ori voi avea ocazia că, în noaptea cu pricina, poliţistul de patrulare Vitalie Oboroceanu i-a rupt legitimaţia lui Ramin Mazur, după care m-a sancţionat pe mine pentru o contravenţie inexistentă, şi anume consumul de bere. Nici Oboroceanu, nici colegul său, cu care patrula în acea zi, nu au intervenit în timp ce un necunoscut a sărit la bătaie la Ramin şi era gata să-i strice camera de filmat, chiar dacă i-am rugat insistent să-l oprească pe huligan. Deşi amenda pusă de Oboroceanu constituia 200 de lei, peste cinci luni, nu se ştie prin ce şmecherii, poliţia a mai adăugat la această sumă o altă amendă de 500 de lei pentru tulburarea liniștii. În consecinţă, pe neprins de veste şi fără a fi anunţat preventiv, m-am trezit cu toate bunurile sechestrate de către executorul judecătoresc Vînaga.
Presupun că amenda a fost majorată fie cu scopul de a mă scurge de mai multe parale, fie pentru a-i oferi executorului șansa de a verifica mai lesne câţi bani şi ce bunuri am. Pentru că îi cunosc pe indivizii cu epoleţi care caută de ceva timp să afle orice informaţie despre mine, nu pot să nu admit că executorul a făcut jocul acestora. Fireşte că nu pot pune mâna în foc că anume aşa este, dar aceasta este o altă poveste, despre care am să vă povestesc în detalii puțin mai târziu…
Executorul explică de ce a încălcat legea
Însăşi atitudinea lui Corneliu Vînaga faţă de acest caz trezeşte multiple dubii. Mai întâi de toate, nu cred categoric că un executor judecătoresc ar încălca legea în asemenea hal în raport cu un jurnalist, fără să aibă vreun interes în această privinţă sau fără să joace cărţile cuiva. Pentru a înțelege cât de şubredă este poziţia acestuia, este de ajuns să observăm reacțiile sale în cadrul unei discuţii cu un jurnalist.
Fiind contactat de reporterul Vadim Vasiliu de la ziarul „Adevărul”, Vînaga, în primul rând, a refuzat categoric să fie înregistrat.
În al doilea rând, s-a arătat surprins că şi alţi jurnalişti se interesează de acest subiect: „Care este interesul dumneavoastră să scrieţi un articol? Din câte înţeleg, sunteţi două redacţii diferite”.
În al treilea rând, la solicitarea insistentă a lui Vadim de a-şi explica gafele, executorul s-a arătat deranjat că eu i-am ortografiat numele „â” și nu cu „î”.
În al patrulea rând, Vînaga, cu „î” din „i”, şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că eu, publicând unele încheieri emise de el în privința mea, am șters din text adresa mea de acasă, dar am lăsat neatins antetul său, cu adresa sa de la serviciu. De fapt, adresa respectivă este informaţie publică şi poate fi găsită cu multă uşurinţă inclusiv pe site-ul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.
În al cincilea rând, executorul a declarat că eu eram obligat să-i cer permisiunea pentru a publica aceste documente. Dacă ne conducem după logica sa, oricărui cetăţean i se interzice să publice acte care dovedesc că i s-au încălcat drepturile, fără acordul celor care l-au nedreptăţit.
În al şaselea rând, pentru a părea mai convingător, Vînaga cu „î” din „i” a adăugat că se va adresa cu o plângere la Centrul de Date cu Caracter Personal şi „domnul Păduraru trebuie să-şi asume anumite consecinţe…”.
În cele din urmă, el m-a făcut mincinos, minţind fără scrupule, la rândul său, şi dând asigurări că am fost înștiințat în prealabil și că m-am prezentat la el în birou înainte de a intenta procedura de executare. Fiind, însă, întrebat de ce a intentat procedura de executare peste două luni după ce a primit documentul executoriu de la MAI, deși legea îl obligă să facă acest lucru în cel mult trei zile, și de ce mi-a sechestrat toate bunurile imediat după ce a intentat procedura, deși era obligat să-mi ofere 15 zile pentru a decide dacă achit sau nu amenda, Vînaga, cu „î” din „i”, n-a dat niciun răspuns clar.
Executorul a fost „liberal”
Am căutat mai multe informaţii despre Corneliu Vînaga, ca să aflu uimit că, la alegerile locale din 14 iunie 2015, el a candidat la funcția de consilier din partea PL în comuna Vatra. Am încercat să aflu de la Vadim Vacarciuc, reprezentantul liberalilor din această localitate, dacă executorul este membru de partid, însă acesta mi-a spus că apartenența partinică a lui Vînaga este informație confidențială. Adică, peste tot în lume, inclusiv în toată Moldova, asemenea informații sunt publice, dar numai în sătucul Vatra, când este vorba despre Vînaga, cu „î” din „i”, totul este învăluit de secrete… Apropo, Vacarciuc ne-a mai spus că este gata să vorbească cu noi despre Vînaga doar în cadrul unei întâlniri private. Ulterior, am discutat şi cu alte surse din PL, pentru a afla în ultimă instanţă că executorul nu este membru de partid, nu este cunoscut nici de către liderii acestui partid şi că a fost inclus în listele electorale ale liberalilor de către Vadim Vacarciuc, deoarece „părinţii săi trăiesc în comuna Vatra şi sunt oameni foarte de treabă”.
De data aceasta, mai puţin mă interesează modul în care un partid îşi alege şi îşi promovează candidaţii electorali. Dar nu înțeleg lipsa de reacție a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătorești și a Ministerului Justiției faţă de acţiunile lui Corneliu Vînaga în cazul meu, care a devenit deja public. Din păcate, tăcerea acestor instituţii nu poate să demonstreze altceva, decât acordul statului faţă de încălcările de lege. Deoarece, în mod normal, dacă s-a ajuns până aici şi executorul se eschivează să răspundă la întrebările incomode ale jurnaliştilor, el ar trebui să dea explicaţii în acest sens cel puţin în faţa Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti, în ciuda faptului că şi el face parte din acest organ.
Reacţia presei la o bere băută de un jurnalist
Consider că lucrurile, totuși, s-au urnit din loc, inclusiv datorită susţinerii de care m-am bucurat din partea unor colegi de breaslă de la ziarele „Panorama” şi „Adevărul”, de la portalurile www.anticoruptie.md, www.newsmaker.md şi altele, care au mediatizat acest caz. Totodată, nu pot să nu-mi exprim nedumerirea faţă de indiferenţa totală a majorităţii organizațiilor nonguvernamentale de media în această privinţă. Am impresia că reprezentanţii acestor instituţii au atras atenția doar la faptul că Păduraru a băut bere în stradă. În rest, deşi sunt jurnalişti, pe ei nu i-a interesat absolut nimic: nici faptul că legea nu prevede sancțiuni pentru consumul de bere; nici faptul că Ramin Mazur, unul dintre cei mai buni 30 de fotografi din lume, a fost agresat fizic în fața unor polițiști, care priveau impasibili la aceasta; nici faptul că unui jurnalist i-au fost sechestrate toate bunurile contrar legii şi procedura de executare a fost intentată ilegal; nici faptul că de aceasta s-a ocupat un executor care nu avea dreptul să o facă, conform competenţei teritoriale. Chiar n-aş vrea să cred că toate aceste nelegiuiri sunt acceptate de ONG-urile de media din simplul motiv că jurnalistul care a băut o bere şi fotograful agresat în faţa poliţiştilor lucrează la „Timpul”, deşi altă explicaţie deocamdată nu găsesc…
