Vine primăvara

Mi-am amintit într-o zi de frumusețea acestor serbări școlare, dar și de anumite abordări care mi se par greșite. Învățământul, care se vrea mereu actualizat și înnoit, a dus la modificarea serbărilor. Și am în vedere ciclul primar și grădinița. Acum nu mai vedem recitaluri de poezii și cântecele, ci din ce în ce mai des se apelează la scenetele școlare, considerate interactive și așa mai departe.

Am văzut de-a lungul timpului câteva scenete și, sincer, m-au întristat. Nu mi-a plăcut să văd douăzeci de copilași din care doi sau trei ies în față cu roluri principale — prinți, prințese, replici multe — iar cei mai mulți stau de decor cu câte o floare deasupra capului. Mi se pare o suferință pentru copilașul care are de spus o singură replică. O discreditare și o descurajare pentru el.

Nu vorbesc de trupele de teatru ale școlilor, am condus și eu câteva și mi-a făcut plăcere, dar trupa de teatru se adresează copiilor înclinați spre actorie. Alții sunt buni la clubul de șah sau la cercul de desen, fiecare copil are talentul său, iar atunci când e bine direcționat, elevul bun la șah nu s-ar visa în locul celui de la teatru și nici cel de la fotbal nu va vrea la dans modern.

Însă scenetele în care copiii foarte mici sunt incluși cu toții, dar în care doar fata mai vorbăreață și băiatul mai educat ies în evidență, mi se par un adevărat chin pentru ceilalți copii. Îmi amintesc că și eu în clasa a treia a trebuit să stau o oră pe scenă, să "fiu" ursitoare. Am avut o singură replică, în rest am stat nemișcată și m-am uitat la colegii mei care îi interpretau pe Frumoasa din Pădurea adormită și pe Făt Frumos. Mai mult, școala nu avea recuzite, așa că părinții au fost nevoiți să ne procure hainele pentru serbare. Familia mea nu avea posibilitățile altora, care și-au trimis ursitoarele în rochii superbe cu voaluri și volănașe, cu sclipici și steluțe. Eu am avut o rochie simplă, prea mare, la care mama a adăugat o bucată de material (negru!) ca să îndeplinească cerința învățătoarei: rochie până la călcâie.

Sper să nu supăr pe nimeni. Dar mă gândesc și astăzi că nu toate inițiativele sunt bune și că adevăratele serbări date de copilașii mai mici ar trebui să se rezume la frumoasele poezii ale copilăriei și cântecele strigate în forță, ca să nu se simtă discriminați nici copiii, nici părinții.