Internațional

Violenţe în Egipt: Trei femeie ucise în confruntări dintre simpatizanţii şi oponenţii lui Morsi

‘Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte au fost rănite cu tiruri de alice şi arme albe în timpul ciocnirilor între partizanii şi opozanţii ex-preşedintelui Morsi’, a declarat agenţiei de presă Adel Said, un responsabil de la spitalul Mansura, care a dat numelor persoanelor ucise, trei femei.

Un alt responsabil de la spitalul menţionat, Abdel Wahab Suleiman, a confirmat bilanţul confruntărilor de vineri, indicând că cele trei femei au murit prin împuşcare, iar alte zece persoane, dintre care una se află în stare critică, au fost rănite.

Situaţia este deosebit de tensionată de mai mult de două săptămâni în Egipt, după ce armata l-a răsturnat de la putere pe primul preşedinte ales al Egiptului, Mohamed Morsi, în urma unui val de manifestaţii la care s-a cerut demisia sa şi organizarea de alegeri anticipate.

Zeci de mii de susţinători ai lui Mohamed Morsi au ieşit vineri în stradă în Egipt pentru a cere întoarcerea preşedintelui islamist demis, în timp ce armata a avertizat că este gata să intervină în caz de violenţe. 

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *