Bună Dimineața

“VIRTUALITĂȚI MOLDAVE” Şoc la guvern: un funcţionar este suspectat că a luat mită. Vezi reacţia lui Filat!

Potrivit unui comunicat de presă dat de guvern, premierul Vlad Filat a fost informat de către organele abilitate că un şef adjunct al unei direcţii de la guvern ar fi acceptat mită de la un om de afaceri. Respectivul om de afaceri, după ce a obţinut licenţa solicitată, drept mulţumire, a lăsat pe masa funcţionarului statueta lui Ştefan cel Mare, turnată din bronz, şi copia miniaturală a drapelului de stat al R. Moldova. Deşi funcţionarul nu era la birou în momentul când omul de afaceri a comis reprobabilul gest, colegii lui de birou au interpretat gestul drept o acţiune de dare de mită şi au informat organele abilitate.

Veniţi urgent la faţa locului, reprezentanţii Centrului de combatere a corupţiei, ai MAI şi ai Procuraturii Generale, însoţiţi de o echipă de reporteri de la televiziunea Publika TV, au calificat gestul drept caz de dare de mită în proporţii extraordinar de mari, informându-l personal pe premierul Filat. Premierul, alertat de acest caz şocant şi fără precedent, a organizat imediat o conferinţă de presă în cadrul căreia a adresat un mesaj către popor despre pericolul care paşte sănătatea morală a naţiunii prin acest incident! Noi nu putem tolera un asemenea caz, care este unul urât, iar pe alocuri criminal chiar, a declarat premierul. Mă miră faptul, a mai opinat Filat, că unii lideri politici de la noi, în loc să realizeze pericolul pe care-l prezintă acest caz de corupţie fără precedent pentru republica noastră, chiar dacă e unul izolat şi întâmplător, continuă să fie preocupaţi de subiecte minore, cum ar fi, de exemplu, alegerea preşedintelui. Este o crimă politică şi, dacă vreţi, o lipsă totală de respect faţă de electorat, a spus Filat, să insişti asupra alegerii şefului statului în condiţiile când se întâmplă asemenea cazuri şocante de imoralitate şi corupţie. Solicitat de reporterul Publika TV să dezvăluie identitatea funcţionarului corupt, premierul Filat nu a dorit să-i dea numele, dar a specificat că e un simpatizant al unui partid din AIE. El nu a dorit să spună al cărui partid anume, „ca să nu tensioneze situaţia înainte de ziua alegerii preşedintelui”, dar a dat asigurări că nu este simpatizant al PLDM, ci al „unui partid care nu are alte preocupări decât alegerea preşedintelui”.

Amintim cititorilor că acest caz şocant de corupţie e primul de când la putere în RM se află Alianţa pentru Integrare Europeană. Mai mulţi analişti politici sunt înclinaţi să creadă – cel puţin, aşa a reieşit dintr-o dezbatere la Publika TV – că acest caz de corupţie, şocant şi în premieră pentru RM, e o consecinţă a insistenţelor unor partide din AIE (nu au spus care) de a alege şeful statului. Insistenţa cu care aceste partide cer alegerea preşedintelui republicii nu poate naşte altceva decât haos, instabilitate politică şi, bineînţeles, corupţie, a precizat, tranşant, unul dintre analiştii independenţi participanţi la dezbateri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *