Social

Visează ca Moș Crăciun să le aducă… părinți

Aici, pregătirile de sărbătorile de iarnă sunt în toi, iar mulți așteaptă cu sufletul la gură noaptea de Revelion ca să-și poată spune o dorință. Angajații instituției știu că toți copiii vor ca Moș Crăciun să le aducă… părinți.

Pentru majoritatea oamenilor casele de copii se asociază cu micuți triști, cu educatori care strigă sau cu mobilier și inventar vechi. Ei bine, mare ne-a fost mirarea când am intrat în centrul de plasament și peste tot se simțea o atmosferă de sărbătoare. Brazii erau împodobiți, peste tot erau desene de iarnă, iar o parte din copii stătea cu burțile pe pervaz și se uitau pe geam dacă nu vine moșul.


În fiecare colțișor al instituției se simte atmosfera de sărbătoare

Centrul municipal de plasament nu este o instituție rezidențială pură. Aici, pe lângă copiii orfani, sunt și micuți care stau doar ziua, iar seara părinții îi iau acasă. Ultimele zile înainte de Crăciun au fost pentru ei solicitante, pentru că au făcut repetiții pentru matineul de final de an.

Vor primi câte trei cadouri

Gazdă și ghid prin centrul de plasament ne-a fost Valentina Canariov, directoarea instituției. Ea a spus că deși doar copiii mai mari înțeleg ce înseamnă Moș Crăciun, emoțiile sărbătorilor i-au cuprins pe toți. „La matineul nostru vor veni mulți oaspeți, iar copiii vor primi câte trei cadouri. Sunt familii care doresc să facă un bine, aduc lăzi cu portocale sau mandarine, vin cu biscuiți sau cu bomboane. Toate darurile bucură micuții”, povestește Canariov.


Valentina Canariov, directoarea instituției, ne prezintă bradul

Spre exemplu, administrația spune că acum, înainte de sărbători, o organizație le-a adus tuturor copiilor încălțăminte ortopedică nouă, dar au fost și multe alte daruri.

A cheltuit ultimele economii, dar nu regretă

Sunt persoane care din propriile economii aleg să-i bucure pe micuți cu ceva. Una dintre acestea este și Tatiana Roșcovan. Tânăra lucrează la piață și nu câștigă foarte mulți bani, dar spune că de mică și-a dorit să le facă un bine picilor de la casa de copii. În acest an, de Sfântul Nicolae, Tatiana a mers la centru de plasament și reabilitare și a lăsat 40 de pachete. „În interior am pus mandarine, suc, biscuiți, bomboane. Am vrut să le dau chiar eu în mână, dar angajații mi-au spus că prichindeii se vor atașa de mine și apoi ar putea să sufere din cauza despărțirii. Sper totuși că darurile mele i-au bucurat”, menționează Tatiana, care a recunoscut că va mai intra pe la casele de copii.


Cadourile care le-au fost înmânate copiilor după matineul de la final de an

Tot de Moș Nicolae copiii au avut posibilitatea să-și aleagă singuri ce vor să primească. Pe unul dintre desene am remarcat o dorință a unui pici: „vreau să vină mama și tata după mine”, a scris el sub bradul pe care l-a pictat.

Daruri personalizate

În acest an, membrii unei organizații au solicitat din timp ca educatorii să afle ce-și doresc micuții, pentru ca fiecare să primească ceva personalizat. „Noi dorim să îmbunătățim situația în țară. Nu vrem să se facă diferență între copiii care trăiesc în familii și cei care sunt la casa de copii. Fetițele au cerut rochii pentru concerte sau cărucioare pentru păpuși, iar băieții și-au dorit mașini cu telecomandă. Cei mai mici n-au putut spune ce vor și au primit câte o jucărie muzicală deasupra patului”, ne spune Aliona Apostol, una dintre membrele organizației.


Cei mici au primit jucării muzicale

Totodată, ea a mărturisit că darurile le-au fost oferite copiilor direct în mână. „Am văzut în ochii copiilor multă bucurie și speranță. Ei erau nerăbdători să primească pachetele, săreau în sus, zâmbeau”, subliniază Apostol.

În centrul de plasament sunt și alte secții unde trăiesc câteva mămici împreună cu micuții lor, dar și o secție de urgență.

Aici se previne abandonul nou-născuților

Tot atmosferă de sărbătoare am găsit și în incinta serviciul maternal, unde, la fel, era un brad, iar holul era înfrumusețat de luminițe.
Potrivit Valentinei Canariov, un caz de succes înregistrat de acest serviciu îl reprezintă istoria unei mămici care a stat la centru o perioadă, iar între timp a reușit să se căsătorească și să se angajeze în câmpul muncii. Acum femeia are o familie fericită. „Noi le creăm abilitățile parentale, pe care majoritatea nu le au deoarece tot au crescut prin internate”, subliniază directoarea.


Micuții beneficiază de masaj în funcție de necesități

Tot aici, de aproape jumătate de an stă și Natalia împreună cu feciorul său. Micuțul a fost născut prematur, iar ca să nu-l abandoneze, ea a venit la centru. Aici copilul este supravegheat de medici, merge la masaj, este îngrijit, iar mămica este ajutată să-și găsească un serviciu.
Recent, în cadrul centrului, a fost lansat și serviciul de urgență. Aici sunt aduși copiii care au ajuns în stradă sau cei care sunt abuzați în familie. „Noi aici avem frați din două familii. Zilele trecute toți au primit multe cadouri și sunt foarte fericiți. Lor nu le vine să creadă că merită toate aceste bunătăți”, conchide Canariov.

Unul dintre băieții desenează foarte frumos. În majoritatea lucrărilor sale mesajul principal este casa părintească. Psihologii explică aceasta drept dorința lui de a trăi alături de părinți.


Desenele unui tânăr din sectorul de urgență

Cum poți face fericit un copil orfan

De sărbători, persoanele care îşi doresc să ofere copiilor din orfelinate bucuria petrecerii în familie, pot depune o cerere la direcţia de sector pentru protecţia drepturilor copilului și pot lua micuțul la ei acasă. Reprezentanții direcției spun că se va ține cont de mai multe lucruri, inclusiv ca familia şi copilul să vorbească aceeaşi limbă. Specialiștii susțin că există astfel de practici, dar fiecare familie trebuie evaluată minuţios.


Copiii sunt mereu în așteptarea părinților

În cadrul serviciilor rezidenţiale din municipiul Chişinău se află circa 500 de copii.

În prezent, în Centrul Municipal de Plasament și Reabilitare a Copiilor de Vârstă Fragedă sunt înregistrați 72 de copii, dintre care 30 sunt în plasament, iar ceilalți stau doar ziua. Părinții, care își aduc micuții aici, nu plătesc nici un ban. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *