Spre a rezolva grelele probleme ce li se pun în față, merg la soluțiile cele mai comode pentru ei și mai accesibile minților lor simple. Exemplu: ce să ne batem noi capul cu urmărirea impozitelor, fiecare unde e acolo să fie țintuit, la locul lui! Vom ști de unde să-l luăm. Astfel încasarea impozitelor devine mai ușoară și tot astfel mijesc zorii noii lumi medievale întemeiată pe colonat.”, N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, pag. 199.
Moldova este întradevăr o poveste, dar o poveste ciudată. O poveste despre un tărâm în care toate lucrurile se întâmplă pe dos. Inclusiv reacțiile la evenimentele ce se perindă pe scena politică.
Un nou trend în materie de atitudine civică este greața etalată în public de către niște mamzele și mamzeloi extrem de sensibili și și afectați întotdeauna când este necesară o părere simplă, lipsită de contorsiuni emfatice, la obiect și argumentată. Pe alții și altele îi apucă subit dorința de strâns de floricele pe câmpii, adică de bătut câmpii despre orice, numai nu despre subiect.
Dezvăluirea convorbirilor telefonice ale unor înalți funcționari de stat nu face nici ea excepție. A dat Dumnezeu, în sfârșit, să avem și noi parte de o exhibare a unor interceptări telefonice, că imediat pe unii și unele i-a apucat amețelile și crizele cu simptome de graviditate.
Că, vedeți Domniile Voastre, ar fi motivat politic, că expunerea convorbirilor telefonice în public ar fi ilegală, că se văd și ei amenințați de eventuale ascultări ale intimităților și că ar fi, cum să nu, de neconceput ca însuși Excelența Sa, Primul Ministru, să fie interceptat!
În ceea ce mă privește, nu mă ia nici un frison! Dimpotrivă, trăiesc satisfacția omului mulțumit de faptul că ceea ce i se întâmplă lui, i se întâmplă și altuia. Căci dacă telefonul meu, al unui oarecare muritor de rând, este ascultat pentru a se afla ce discuții am cu clienții, între altele fapt interzis prin lege, de ce nu ar trebui să fie acultate telefoanele oficialilor de stat? Inclusiv cele ale Primului Ministru, ale miniștrilor, cel al Șefului Inspectoratului Fiscal și ale multoraltor funcționari cu Mercedesuri împrumutate de la gastarbaiteri și cu bani gheață păstrați în safeurile de la locul de muncă. Mai ales în cadrul unei anchete penale! Vreți luptă cu corupția? Atunci trebuie să știți că interceptarea convorbirilor telefonice face parte din instrumentariul pe care legea îl pune la dispoziția anchetei penale pentru obținerea probelor. Treaba asta este reglementată de Codul de Procedură Penală, dacă cineva nu cunoaște.
Că s-a dat în presă, o fi încălcare, nu mă pun în poară, mai ales că autoritatea competentă, înspeță Procuratura Generală, care s-a și autosesizat deja, va elucida cazul și va oferi explicațiile derigoare. În orice caz, aspectul este unul secundar și merită abordat doar în treacăt.
În asemenea situații, interesul opiniei publice este axat întotdeauna și mai ales pe conținutul dezvăluirilor, iar criteriul la care trebuie să ne raportăm atunci când studiem oportunitatea dezvăluirilor îl reprezintă interesul public pentru conținutul propriu zis al convorbirilor telefonice. Așa se întâmplă în societățile care beneficiază de niște democrații mai dezvoltate decât cea în care ne știobâlcăim noi și care au trecut prin experiențe similare.
Prin urmare, analiza în cazul cu dezvăluirile este una relativ simplă: trebuie să vedem în ce măsură ceea ce au discutat persoanele vizate are relevanță din punct de vedere al interesului public.
Astfel, trebuie să răspundem la întrebarea dacă este de interes public să aflăm că Primul Ministru, în mod discreționar și arbitrar, stabilește cine în Republica Moldova trebuie să fiemiluit și cui trebuie să i se dea bobârnace? Sunt convins că știți bine răspunsul. În ceea ceprivește calificarea, găsiți în capitolul XV al Codului Penal cu privire la infracțiunile săvârșite depersoane cu funcție de răspundere.
De asemenea, dacă este de interes public să cunoaștem dacă Ministrul de Interne dă cu capul depereți și de asfalt pe cine vrea el? Eu zic că da. Calificarea tot acolo o găsiți.
Dacă este important ca societatea să știe că Mercedesul cu care circulă Șeful InspectoratuluiFiscal este proprietatea lui personală, în condițiile în care soția susține că l-ar fi luat cu împrumut de la un gastarbaiter? Apropo, nu vi se pare cam deocheat faptul că cineva care este nevoit să lucreze în Italia pentru a-și câștiga existența, cumpără limuzină doar pentru a o pune la dispoziția unui ditamai Șef al Inspectoratului Fiscal? Dar uzura? Sau un eventual accident? Cine poate crede așa ceva, trebuie să-și controleze urgent tărtăcuța la medic!
Ceea ce desprindem din convorbirile interceptate și făcute publice este că Primul Ministru dă indicații subalternilor nu reieșind din interesul general, adică al cetățenilor și al statului, ci fiind motivat de interesul personal și de partid. Mai desprindem că MAI nu este o autoritate ce are menirea să apere drepturile cetățenilor și ordinea publică, ci e doar o bâtă de partid folosită în lupta politică. Reținem, de asemenea, că Inspectoratul Fiscal nu lucrează ca să facă disciplină îndomeniul fiscalității, ci are ca scop să ”înverzească” țara cât mai mult.
Așa dar, este de interes public să știm despre toate acestea? Eu consider că da! Și ar trebui să mai punem în calcul un argument le fel de important, anume că demersul celor care au adus la cunoștința presei convorbirile interceptate este justificat de faptul că riscul ca lucrurile dezvăluitesă fi fost ascunse opiniei publice era unul real.
Autor: Vitalie Catană
vox.publika.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
