Vitalie Curarari, şeful Inspectoratului Ecologic de Stat: „Vorbesc româneşte, sunt, deci, român”
În curând va avea loc recensământul naţional şi este foarte necesar să ne facem prezenţi cu tema pregătită.
Acest recensământ va fi o fotografie necesară a societăţii noastre, dar va avea şi o greutate politică, de aceea este important să răspundem corect la întrebările identitare, anume, noi moldovenii: să ne recunoaştem din punct de vedere etnic că suntem români şi că limba care o vorbim este limba română. Să nu uităm că, anume, din punct de vedere identitar am fost hărțuiţi permanent.
Prin această recunoaştere nu aducem nimic nou şi nici eroism nu facem, pur şi simplu vom rosti un adevăr, adevărul eliberat de falsificări şi învrăjbire.
Este inadmisibil să permitem veniţilor de pe aiurea, ca noţiunile de „român” şi „moldovean” să fie contrapuse, ele sunt un subiect de mândrie pentru noi în egală măsură: noţiunea „moldovean” ne arată apartenenţa statală, teritorială, locul de naştere, – noţiune plină de istorie şi jertfă; noţiunea „român” ne arată originea etnică, din ce neam şi cultură provenim. Acest termen a fost politizat peste măsură ca să ne dezbine şi trebuie de spus că neprietenii noştri au reuşit mult. să ne ridicăm şi să ne facem noi dreptate.
Este de datoria şi demnitatea noastră, ca factori de opinie sau ca factori de decizie, ca acolo unde ne găsim, să ne încurajăm consângenii, să fie la înălţimea vremii.
Nu este exclus, că în aceste vremi de restrişte, anume acest adevăr să ne fie şi salvarea.
Vom fi foarte recunoscători concetăţenilor noştri de altă etnie decât cea românească, dacă îşi vor numi – etnia corect, – iar limba de stat – limba română.
Sunt convins că adevărul descoperit în acest recensământ va consolida întru binele fiecăruia, societatea noastră.
Inseco.gov.md
8 mai 2014
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!