Vizita prim-ministrului Dorin Recean la Bruxelles – amânată. Precizările Guvernului
Vizita prim-ministrului Dorin Recean la Bruxelles a fost amânată, a confirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
„În contextul amânării programului public al președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen pentru astăzi și mâine, urmare a unor circumstanțe de familie, a fost convenită contramandarea vizitei la Bruxelles a prim-ministrului Dorin Recean pentru o dată ulterioară”, a declarat Daniel Vodă.
Menționăm că prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, urma să întreprindă joi, 20 aprilie, o vizită oficială la Bruxelles. Premierul va fi însoțit de viceprim-ministrul, șeful diplomației moldovene, Nicu Popescu, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Pe 21 aprilie, Dorin Recean va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni: președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vicepreședintele Comisiei Europene, șeful diplomației europene Josep Borrell, comisarul european pentru economie Paulo Gentiloni, comisarul pentru justiție Didier Reynders și alți oficiali europeni, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!